Dan Neculăescu la întrevedere cu comisarul european Johannes Hahn. Care au fost subiectele abordate

03 Oct, 2018 18:43
ZIUA de Constanta
1434
Marime text
Secretarul de stat Dan Neculăescu a avut astăzi, 3 octombrie 2018, o întrevedere cu Johannes Hahn, comisar european pentru politica de vecinătate și negocierile de aderare.
Pe agendă au figurat evoluțiile din vecinătatea estică și Parteneriatul Estic, inclusiv în perspectiva preluării de către România a Președinției Consiliului UE în primul semestru al anului 2019.
Cu acest prilej, diplomatul român a susținut dezvoltarea cooperării UE cu toate statele din Parteneriatului Estic, în special prin implementarea agendei 2020 în beneficiul direct al cetățenilor.
În context, a fost evocată și marcarea a zece ani de Parteneriat Estic în prima parte a anului 2019. Totodată, Dan Neculăescu a reiterat necesitatea continuării sprijinului UE pentru parcursul european al Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei și a accentuat însemnătatea deosebită a continuării proceselor de consolidare a mecanismelor democratice, în spiritul Acordurilor de Asociere dintre Uniunea Europeană și cele trei state partenere.
Secretarul de stat român s-a referit în mod special la importanța intensificării eforturilor de reformă în Republica Moldova, dar și la menținerea angajamentului UE în raport cu acest stat partener.
La rândul său, comisarul european a mulțumit părții române pentru evaluările împărtășite, cât și pentru demersurile de promovare a agendei europene în vecinătatea estică a UE. De asemenea, a fost evidențiată necesitatea unui dialog susținut pe aceste teme în etapa următoare.
Sursă foto: MAE

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii