Daniel Ioniță Summit-ul crește gradul de conştientizare pentru problematica umanitară
Daniel Ioniță: Summit-ul crește gradul de conştientizare pentru problematica umanitară
30 Sep, 2015 19:09
ZIUA de Constanta
1756
Marime text
Evenimentul a fost găzduit de Secretarul General ONU, Ban Ki-Moon, şi de Prim-ministrul Turciei, Ahmet Davutoglu, în contextul pregătirii Summit-ului Mondial Umanitar, care va avea loc la Istanbul, în perioada 23-24 mai 2016.
Secretarul de stat Daniel Ioniţă a subliniat importanţa reconfigurării sistemului umanitar internaţional, pentru a face faţă provocărilor actuale şi pentru a identifica modalităţi adecvate de facilitare a protecţiei şi asistenţei umanitare.
De asemenea, secretarul de stat pentru afaceri strategice a precizat că „rezultatele viitorului Summit ar trebui să pornească de la reafirmarea universalităţii şi relevanţei principiilor fundamentale ale acţiunii umanitare şi de la recunoaşterea rolului central al nevoii de protecţie”.
„În ceea ce priveşte România, Summit-ul Mondial Umanitar ne oferă ocazia pentru ridicarea gradului de conştientizare a publicului larg cu privire la problematica umanitară, pentru stimularea unui dialog inter-instituţional pe acest subiect, precum şi pentru a ne angaja într-un dialog constructiv la nivel regional şi local”, a mai arătat oficialul român.
Sursa foto: mae.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii