De unde se elibereaza cazierul judiciar
De unde se elibereaza cazierul judiciarInspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa anunţă persoanele fizice şi cele juridice că, începând de astăzi, modalitatea de emitere a certificatele de cazier judiciar în vederea înregistrării în Registrul operatorilor intracomunitari, s-a schimbat.
Astfel, cererea pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar persoanelor juridice, care solicită emiterea documentului în vederea înregistrării în Registrul operatorilor intracomunitari, se va depune la unitatea de poliţie pe raza căreia îşi are sediul social, sucursala, filiala sau punctul de lucru persoana juridică. În situaţia în care persoana juridică străină nu are sediul social, sucursala, filiala sau punctul de lucru pe teritoriul României, cererea se va depune prin reprezentant legal, care trebuie să-şi dovedească calitatea, la unitatea de poliţie pe raza căreia domiciliază reprezentantul legal.
Persoanele fizice născute în România care au atribuit C.N.P, depun cererea pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar la unitatea de poliţie de la locul de naştere ori de domiciliu/reşedinţă, documentul solicitat fiind eliberat „pe loc", în situaţia în care aceste persoane nu sunt înscrise în cazierul judiciar. Pentru persoanele fizice născute în străinătate, persoanele fizice născute în România, care nu au atribuit C.N.P şi persoanele fizice cu date de cazier, eliberarea certificatului de cazier judiciar se va face de către inspectoratele de poliţie judeţene, respectiv pentru Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, de către Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative.
Termenul de eliberare a certificatului de cazier judiciar este de trei zile, iar termenul de valabilitate al certificatului de cazier judiciar este de şase luni de la data emiterii.
La ghişeele de cazier judiciar de la poliţiile Mangalia, Medgidia, Băneasa, Năvodari, Eforie, Cernavodă şi Hîrşova se eliberează în termen de 3 zile certificate de cazier judiciar DOAR pentru PERSOANELE FIZICE care au locul de naştere sau de domiciliu/reşedinţă în judeţul Constanţa, au atribuit C.N.P şi nu sunt cunoscuţi cu antecedente.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp