Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:33 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizia pe tema completurilor specializate în corupţie, amânată de Curtea Constituțională a României

ro

19 Apr, 2019 12:48 1416 Marime text
Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat, pentru 20 mai, decizia asupra sesizării privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

Pe 10 aprilie, Curtea a luat în dezbatere sesizarea formulată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, context în care acesta a afirmat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a refuzat să constituie completuri specializate, aşa cum prevedea Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

În replică, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a arătat că Florin Iordache a formulat sesizarea în cazul completurilor specializate cu încălcarea voinţei Curţii Constituţionale, care a stabilit anterior, cu referire la funcţia de prim-ministru, că atribuţiile constituţionale nu pot fi delegate.

Anterior, ea declarase că în ultimii 15 ani au fost soluţionate de Instanţa supremă 170 de dosare care intră sub incidenţa legii privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Pe 25 martie, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache anunţa că a sesizat CCR privind un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Instanţa supremă. Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile lui Florin Iordache. 

AGERPRES
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii