Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:17 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarație incredibilă a preşedintelui Curţii Supreme, Cristina Tarcea despre o întrevedere cu șeful Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu

ro

13 Feb, 2019 18:03 1691 Marime text
Preşedintele Curţii Supreme a povestit astăzi o întâmplare aproape greu de crezut. Mai exact, șeful Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, ar fi invitat-o pe Cristina Tarcea să discute despre completurile de 5 judecători, pe întuneric, cu telefoanele lăsate la uşă, conform Digi24.ro.

Atât de şocantă ar fi fost întrevederea pe întuneric, încât şefa judecătorilor din România a plecat cu haina interlocutorului său, şeful Curţii Constituţionale. El ar fi insistat pentru caracterul conspirativ al întâlnirii.

Cristina Tarcea, preşedintele ICCJ: „Cu domnul Valer Dorneanu am discutat despre completele de 5 judecători la foarte scurt timp după ce s-a pronunțat decizia prin care s-a constatat conflictul juridic de constituționalitate. Singurul lucru pe care pot să vi-l spun acum este că a fost o discuție în care am fost pusă să-mi țin telefonul în anticameră, iar discuția s-a purtat pe întuneric. Atât de întuneric încât la final am luat haina domnului Dorneanu pe mine. Iar discuția cu domnul Ciorbea a fost recentă și a vizat completele de 3. Amănunte, altă dată.”


Cristina Tarcea a fost la Consiliul Superior al Magistraturii, acolo unde este judecată disciplinar.

Digi24.ro. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii