deieri-deazi.blogspot.ro La moartea Reginei Maria

Au trecut aproape opt decenii de la ultimele funeralii organizate în țară la moartea unei regine a României. Întreaga țară a fost cuprinsă în vara anului 1938 de o emoție puternică, emoție pe care cu greu am putea să o reconstituim astăzi. O să încerc totuși, ajutat de cronicile apărute în presa vremii. Nu înainte de a face câteva precizări cu privire la ultimii ani de viață ai Reginei Maria. După moartea Regelui Ferdinad (1927) și venirea la putere a Regelui Carol al II-lea (1930), Regina Maria a fost îndepărtată de acesta din urmă din viața politică și obligată să se autoexileze la reședințele sale din Balcic și din Bran. În primăvara anului 1938 Regina Maria s-a îmbolnăvit grav de cancer hepatic. Deși s-a tratat la câteva dintre cele mai importante sanatorii europene, la începutul lunii iulie, simțindu-și sfârșitul aproape, Regina Maria a cerut să fie adusă în România. A doua zi după revenirea la Pelișor, locul în care a locuit mult timp alături de Regele Ferdinand - în 18 iulie 1938 la ora 5:38 – Regina Maria a murit, scrie deieri-deazi.blospot.ro

“La moartea Reginei Maria sufletul îndoliat al neamului românesc e mângâiat nu numai de această certitudine a veciniciei vieţii, ci şi de certitudinea că de acum nimeni şi nimic nu va putea să ne despartă de Regina Maria. Prin aşezarea Ei în cripta legendarei biserici de la Curtea de Argeş, Regina Maria s'a cununat cu pământul Țării şi cu sufletul neamului românesc. Regina Maria n'a murit, ci a trecut în istorie. Desbrăcată de orice vremelnicie, de acolo va veghea asupra destinelor acestei Țări. Înălţimea Ei morală va ţinea veșnic trează conştiinţa noastră naţională; pilda vieţii Ei va dicta atitudinea necesară celor ce vor căuta dovadă de felul cum trebuie să-şi slujească Țara şi neamul. De prea multă vrednicie a dat dovadă Regina Maria, încât să poată fi cinstită altfel decât prin atitudini de nobleţe şi generositate. În patrimoniul nostru sufletesc viaţa Ei şi faptele Ei vor fi o nepreţuită comoară, care va îngădui o bogată risipă de fapte rodnice.” (“Viața Ilustrată” – nr. iulie-august 1938)


Dorința Reginei Maria a fost a fost să fie înmormântată la Curtea de Argeș, alături de soțul ei, Regele Ferdinad. În primele zile sicriul cu corpul neînsufleți al Reginei Maria, îmbrăcat conform dorinței ei într-o rochie albă, a fost așezat în Holul de onoare al Castelului Peleș. Au venit aici că să îi aducă un ultim omagiu numeroși membri ai familiilor regale din Europa, ai familiilor nobiliare, diplomaţi de rang înalt politicieni, miniştri. Deosebit de numeroși au fost și oamenii simplii care s-au perindat prin fața catafalcului.


Penița emoționată a ziaristului interbelic încerca să surprindă durerea românilor: “Aripa necruțătoare a morții reci a fâlfâit asupra noastră și a răpit pe cea mai frumoasă, pe cea mai mândră, mai bună și mai glorioasă dintre Suverane, pe Regina Maria, Regină între Regine. Țara întreagă s'a îmbrăcat în zăbranic violet așa cum a voit Dânsa și cu suflete cernite toți supușii Săi, căci toți au iubit-o, au venit să aștearnă flori roșii pe cea de pe urmă cale a Ei. Moartea e crudă și nu face osebire între buni și răi, între bogați și săraci, între umili și glorioși. Noi nu puteam concepe că Regina noastră să se cufunde și Ea în întunericul morții. Ea era mai presus de oricine, era prea vie în mintea și sufletele noastre, își împletise prea mult viața cu soarta acestui neam.Blândă și miloasă, iubea dreptatea și frumosul, iubea pe oameni, pe toți fii țării acesteia, fără osebire. De aceea azi, la mormântul Ei proaspăt, cu inima strânsă de durere, un popor întreg își pleacă smerit fruntea; de aceea noi cu toții I-am ridicat altare în sufletele noastre unde memoria Ei va fi vecinică.” (“Realitatea Ilustrată” – 28 iulie 1938)


În 21 iulie 1938 sicriul cu corpul Reginei a fost dus în gara din Sinaia pe un afet de tun și de aici cu trenul până la București. A fost expus pentru trei zile în sala mare a tronului din Palatul regal. Mulțimi emoționate de oameni care au iubit-o și au admirat-o sau perindat prin fața catafalcului. Duminică 24 iulie 1938, după o slujbă religioasă care a avut loc în sala tronului, sicriul a fost purtat pe bulevardele capitalei pline de oameni îndurerați , pe un afet de tun, până la gara Mogoșoaia. Contemporanii spuneau că Bucureștiul se îmbrăcase în violet – culoarea favorită a Reginei Maria. După o ultimă călătorie cu trenul și după oficierea slujbei de înmormântare în fața mănăstirii din Curtea de Argeș, sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Maria a fost coborât în criptă lângă cel al Regelui Ferdinand, așa cum i-a fost dorința.

Cortegiul care a însoțit carul funebru“Multe lacrimi a mai vărsat și poporul nostru! Dar niciodată n-a vărsat atât de multe, atât de amare, cum a vărsat la moartea celei mai mari, mai bune, mai blânde și mai înțelepte dintre Regine, Regina Maria a tuturor românilor. Pentru că istoria noastră nu cunoaște o altă Regină care să se fi contopit mai mult cu durerile, cu bucuriile și cu năzuințele unui popor cu virtuți legendare, care să fi scris pagini mai strălucite și mai glorioase decât acelea pe care le-a scris în timpul războiului pentru întregirea Neamului, mai notează de ieri-deazi.blogspot.ro



A plâns poporul și va mai plânge multă vreme, pentru că a pierdut nu numai o Regină care cu multe din virtuțile Ei a contribuit la înfăptuirea visului nostru milenar, România Mare de astăzi,  dar deopotrivă un Suflet mare, căruia Dumnezeu îi hărăzise din belșug toate calitățile și toate darurile. Nu este desigur nici locul, nici timpul să arătăm noi ceea ce a fost pentru noi românii Regina Maria. Cu ochii încă plini de lacrimi și cu nemărginită durere încă în suflet n'am putea contura nici pe departe personalitatea acestei ființe scumpe, providențiale, care a trecut definitiv în istoria glorioasă a Neamului. Anii vor fixa în perspectiva timpului și a istoriei nepărtinitoare ceea ce a fost și va rămâne de-a pururi Regina Maria, marea, iubita și neuitata noastră Regină a tuturor românilor. Vom pomeni numai de un singur moment din viața Ei plină de pilde și de fapte:


Era în timpul războiului cel mare. Când demoralizarea din Moldova flutura tuturor perspectiva Rusiei haotice, când și cele mai liniștite minți întrevedeau nevoia evacuării trupelor, singură brava noastră Regină a concretizat formula salvatoare, care mai târziu avea să schimbe însăși destinul României:rămânem și rezistăm. Voința și curajul Reginei-soldat care a trăit cu riscul vieței Ei, clipă de clipă, toate fazele războiului, au îmbărbătat și pe cei mai șovăitori dintre oameni. Aceiași îmbărbătare o adresa pământului cotropit de dușmani:


N'avea teamă, pământ al României! Feciorii tăi se vor întoarce și-ți vor sfărâma lanțurile. Aceasta e solia pe care ți-o trimit cu vocile renăscute ale primăverii. Nu vor șovăi, nu vor tremura în fața sforțării ce-și așteaptă împlinirea. N'a greșit, pentru că vorbele Ei, vorbe providențiale, sau împlinit întocmai. Am rămas, am rezistat și am biruit. Biruința noastră a fost și biruința Ei, care suferise poate mai mult decât noi toți laolată, biruința Ei de Regină bravă și clarvăzătoare.

Ultima trecere 
pe sub Arcul de triumfDe acest fapt și-a amintit desigur generația noastră, a războiului, în aceste zile de plâns și jale, când în mintea fiecăruia mai trăia încă imaginea scumpă, mare și senină a Aceleia care a fost Regina Maria, a tuturor românilor.

De acest fapt și-au amintit cei 800.000 de eroi care au făurit România de astăzi și care în ceruri au făcut front de onoare, să-și primească la loc de cinste, Regina iubită. De faptul acesta și-au amintit și răniții pe care augustele Ei mâini i-au îngrijit și mângâiat în spitale și care între viață și moarte priveau la o singură icoană: Regina Maria-  “mama răniților". Aproape de sufletul poporului Ei pe care l'a iubit și pe care l’a înțeles până în cele mai nebănuite adâncuri, Regina Maria a închegat deopotrivă o mare operă socială care va supraviețui vieții omenești trecătoare. Cu dragostea ei nemărginită pentru cei mulți și mici și cu deplina ei întelegere a atâtor mari probleme sociale, Ea a întemeiat numeroase așezăminte care vor rămâne să împartă posterității frânturi din inima Ei bună și generoasă. În fața mormântului de abia închis, românii nu-i pot arăta recunoștința decât într'un singur fel: să-i proslăvească memoria urmându-I cu sfințenie îndemnurile.” (“Ilustrațiunea Română” – 27 iulie 1938)


“Nici doliul, care a cuprins parcă şi natura, nici plânsul unei ţări întregi şi nici cuvântul nostru - mai cu seamă el - nu pot arăta câtă durere ascundem în suflete la moartea Reginei. Ne-a fost prea dragă ca să putem închega în slovă ceea ce simţim şi prea e mare golul pe care-l lasă în inimile româneşti. De la un capăt la altul ţara îmbracă zăbranic negru. Plâng copiii aplecaţi pe „Crinul vieţii", plâng femeile cărora le-a fost soră şi plâng aceia care, pe front, au simţit alinare când mâna Reginei le-a cercetat rănile, ca o mână de mamă. Cu chipul Ei în minte au murit eroii de ieri luptând pentru fiece petec de pământ românesc şi chipul Ei ne va fi îndemn şi călăuză pentru biruinţele de mâine ale braţului şi duhului nostru.


A fost frumoasă Regina, ca nici o altă femeie, pentru că frumos îi era sufletul. Ea, cea mai aleasă întrupare a omeniei, înţelegând suferinţa, a fost exemplul viu al abnegaţiei şi al sacrificiului pentru ţara şi neamul Său. A avut de înfruntat greutăţi pe care numai suflete de o tărie excepţională le pot învinge. Şi Regina Maria le-a învins. În timpurile grele şi dureroase ale războiului mondial Ea a fost pretutindeni pildă şi nobila-I purtare a contribuit în cea mai mare măsură la biruinţa care a încununat sbuciumul românesc. Toţi acei ce au scăpat din marele măcel îşi amintesc cu respect şi duioşie de hotărârea cu care Regina a ştiut să înfrângă asprimea soartei.


Senină şi blândă mamă a tuturor, Ea a umblat fără frică de moarte ori suferinţi printre paturile bolnavilor, printre brancardele răniţilor, de-a lungul tranşeelor umede şi triste, bravând urgia şi surâzând spectrului înfiorător al morţii. Îmbărbătat, fiecare a putut susţine mai uşor grozava luptă de care era legată soarta neamului. Privirea Ei duioasă a picurat în suflete speranţă iar imaginea Ei a stăruit printre luptători, îmbărbătându-i lafaptele care au însemnat în cartea neamului românesc cea mai frumoasă pagină de istorie naţională. Regina Maria ne-a dăruit tot ce a avut mai bun. Şi Dumnezeu a vrut să o răsplătească dându-I tăria să le înfrunte pe toate spre a vedea înfăptuită biruinţa finală.

Ceea ce nu s'a întâmplat atunci, când moartea pândea pretutindeni, ceea ce nu trebuia să se întâmple atunci, este astăzi prilej de durere a unui neam întreg. Când a simţit că sfârşitul I se apropie Marea Regină a cerut să fie adusă în ţară ca să moară pe pământul ce I-a fost drag, între oamenii care au iubit-O şi nu o vor putea uita niciodată.”(“Universul Literar” – 23 iulie 1938) Regina Maria a României

Nu pot să închei decât cu un fragment din testamentul Reginei Maria. Și să sper că poporul român își va găsi resursele de a făuri un loc în care inima Reginei Maria să își găsească cu adevărat liniștea, așa cum o merită cu prisosință.

“Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.”

Sursă text: deieri-deazi.blospot.ro