deieri-deazi.blogspot.ro Povești din Teke – Mecca Dobrogei

În fiecare primăvară panglicile albe ale șoselelor dobrogene din Cadrilaterul pe atunci românesc erau asaltate de “caravana nesfârşită de căruţe cu caii ce bat panglica încolăcită şi albă a şoselii”.Mulțimea interbelică de credincioși români, bulgari, turci, armeni se îndrepta la fiecare început de mai spre Teke, un micuț sat pierdut în “mirifica vale a Batavei”. Pentru vremurile agitate în care trăim, timpuri în care confruntările dintre diferitele concepții și credințe religioase iau forme din ce în ce mai violente pe întreg mapamondul, acest pelerinaj care avea loc în Cadrilaterul interbelic ar putea fi un exemplu de conviețuire în toleranță: “O dată pe an în luna Mai, de ziua Sfântului Atanas, din toate colţurile Cadrilaterului, de la Cavarna, Şabla, Silistra şi veniţi chiar cu paşaport din Bulgaria, turcii, românii, bulgarii, armenii, vin să doarmă o noapte lângă mormântul sfântului, să petreacă o zi de chiolhan, să aducă ofrandă şi să îndeplinească regulile stabilite, să invoce gratitudinea oaselor sfinte. După asta se vor întoarce în satele îndepărtate de unde au venit, se vor aciui iar la treburile lor de după dealurile întortocheate, în râpele roşcovane, de-a lungul fermecător al văii, împăcaţi şi fericiţi că şi-au făcut datoria. Poate să pară curios, dar aşa e! În plinul nostru modernism, într'o vreme când avionul elegant englezesc al cursei Bucureşti - Balcic se întretaie cu sborul nu mai puţin elegant al pescăruşului şi cormoranului, un norod de drept-credincioşi se duce să se prosterneze simplu şi să invoace forţele oculte ale lui Ak lazala Sultan. Fiecare din ei crede cucernic în seculara legendă despre minunile sfântului.”

Sfântul

Cine a fost sfântul care chema la el în fiecare an pe credincioșii creștini și pe cei musulmani deopotrivă? Aflăm din articolul “Teke – Meka Dobrogei” publicat de Stefan Roll în numărul din 2 iunie 1937 al revistei “Realitatea Ilustrată”:
“După bulgari un călugăr care tămăduia boli şi beteşuguri, care implora mila lui Dumnezeu când era secetă sau molimi, care se făcuse vestit în toată peninsula balcanică şi care mai era şi foarte bogat. Turmele lui nesfârşite, pământurile lui roditoare, livezile doldora de fructe, erau ale tuturora. Nimic nu-şi oprea venerabilul nabab pentru plăcerile şi înfruptările lui. Contigentele de miei erau împărţite celor ce nu aveau carne, grânele de asemeni, fructele nu mai puţin satisfăceau bucuria şi sănătatea plozilor. Bulgarii şi-l dispută susţinând că Atanase a fost un turc creştinat. Turcii susțin că a fost un otoman care a trecut la religia ortodoxă. Explicaţii şi plauzibile şi radicale pentru ciudățenia dublei situații etnice a Sfântului.

Biografia musulmană a lui Ak-lazala Sultan (notă: Ak Yazili Baba) e puțin mai altfel. E aceea a unui pustnic poposit în mănoasa vale a Batovei la locul unde se află azi mausoleul său. Era pe vremea Sultanului Murat al II-lea, în secolul al XIV-lea. De aici pustnicul predica şi difuza vrerile lui Alah, transmise direct. Faima lui trescuse păşunile grase ale văii, sărise dealurile şi rocile roşii şi se răspândise ca un fum de tămâie, ca o strigare îndelungă din minarete, până la Stambul. De peste tot venea lume să i se prosterne, să afle cum îi e scrisă soarta în mintea atotştiutoare pe care o poseda pustnicul. Victoriile imperiului otoman, prezise de proorocul de la Teke, i-au purtat numele până la reşedinţa Sultanului Murat. Exultând de izbânda prezisă de cucernicul rob al lui Alah Ak-lazala, atotputernicul Sultan a făcut să i se ridice un lăcaş mai cum se cade, unde să locuiască prorocul şi o bucătărie, unde mâna blajină să împartă pelerinilor din gratitudinea împărătească. Ce sălaş mai potrivit putea fi decât o geamie, fără minaret, numai cu o cupolă în stil arab, unde pustnicul să-şi termine viaţa făcând mereu minuni? Mai ales că trebuia să-i rămâie după moarte trupul ca să nu dispară complet. Locuinţa va deveni criptă. O criptă demnă de generozitatea unui Sultan recunoscător.

Pentru ospătarea şi găzduirea pelerinilor a ridicat de asemeni un lacaş care şi el aduce mai mult a monument. Hogeacul înalt de piatră al vetrei interioare, undese frigeau boi întregi şi ciorchine de miei, domină valea ca un minaret de unde ieşea seara, în locul muezinului, silueta tăcută şi cu atât mai impresionantă a turnului. Ospătăria se compune din două încăperi: una a sofralelor şi alta a iatacurilor. Amândouă descoperite, sub cerul liber în această vale binecuvântată de o vară eternă. Poate nicăieri să nu existe un monument al ospătatului, un altar al îndestulării trupești, ca aci la Teke. Un altar devenit în măsura în care oamenii găseau lângă el binecuvântarea unui sfânt și minunile lui. Amândouă încăperile sunt construite în piatră, una circulară, cealaltă dreptunghiulară. Uşile sunt încadrate într’o piatră mai fină, o semimarmoră sculptată frumos. Concepţia arhitectonică se vede, a fost aceea ca pentru un templu.

Pentru lăcaşul pustnicului și, după aceea, pentru mausoleul lui,dărnicia lui Murat a fost fără margini. Candele de aur legate cu lanțuri de oţel atârnau din înaltul cupolei peste iatacul și apoi peste sarcofagul lui Ak-lazala. Covoare de preț tapisau pereții şi pardoseala din dale şlefuite. Vitralii scumpe lăsau să pătrundă o lumină colorată şi discretă lângă rugile sfântului. Când a murit, a fost pus în sarcofagul de piatră și așezat în mijlocul moscheei.Secole de-a rândul vor putea veni acum credincioșii să i se închine. La un cap al criptei a fost lăsată o deschizătură prin care cei sosiți să capete alinare şi tămăduire, apropiindu-şi de ea părţile bolnave s'au introducând mâna, pentru a lua binecuvântare.”

Pelerinajul


Sfântul dobrogean “ştia să-i ajute pe toţi, fiindcă nimeni nu pleaca cu impresia că n'a fost ascultat de sarcofagul de piatră”. În mijlocul acestui mosaic etnic și religios ritualurile creștine și cele musulmane se săvărșeau concomitent “într’o ambianţă de armonie şi numai reculegere. Nimeni n'a venit încă cu o diversiune care să stârnească pe unii împotriva celorlalţi, pe oamenii aceştia simpli şi buni, legaţi încă de tradiţia hieraticelor pelerinagii.”

Credința în puterea de a ajuta pe fiecare era la fel de mare pentru toți cei prezenți: “Toți vor depune în mâinile hogei mielul adus jertfă lui Ak lazala, vor aprinde lumânări la capătul criptei, se vor înghesui în jurul ei, vor veghea o noapte întreagă. Fumul lumânărilor ce ard și flăcările lor multe ca o imensă crisantemă cu petale de foc face insuportabilă atmosfera dinăuntru. Totuși cei veniți și care au ocupat un loc nu se vor mișca până a doua zi în zori. Bolnavii se răstoarnă peste sicriul de piatră și stau aşa, îmbibând partea suferindă cu puterea lui tămăduitoare, de care sunt convinși. Femei, copii, bărbați înconjoară sarcofagul, se închină, aprind lumânări, se urcă pe platforma pe care e pus sicriul și încearcă să prindă lanțul de care a atârnat cândva candela. Dacă lanțul se ține, înseamnă că n’are nici un păcat; dacă-i scapă, trebuie să ceară sfântului iertarea păcatelor.”

“După ce şi-au dat tributul veghei, pelerinii, la ieşire, mai au de îndeplinit un obicei. Chiar în fața mausoleului, în curte, își răsfiră crengile înfrunzite un ulm scund. E pomul sfânt. Se spune că a crescut din lingura de lemn a pustnicului, înfiptă în pământ după moartea acestuia. Fiecare își va desprinde o fâșie dintr'un strai ce-l poartă și-o va lega de una din ramuri. Crengile de jos ale copacului sunt bandajate literalmente de tot soiul de cârpe, din toate culorile. A lega o fâșie înseamnă a ţi se îndeplini o dorință, a cere ceva sfântului care nu te uită. Fetele să se mărite, nevestele să aibe sarcini uşoare, copiii să crească sănătoşi, bărbaţii să izbândească în treburi.”

Bâlciul

Atmosfera și parfumul oriental al locului ar fi fost văduvit însă dacă ar fi lipsit celebrul bâlci organizat lângă tabăra pelerinilor: “Mesele rotunde ale roții de noroc au început să se învârtească hârşâind metalic cuiele ce trebuie să oprească la numărul câștigător pana de fier a norocului. Au apărut iar cupele uriașe cu limonada colorată strident roşu și galben, un leu două pahare mari, au început să fiarbă în cenușă ibricele cu cafeluțe gingirlii de orz, s'au desfăcut tarabele cu mărfuri de nimica - oglinzi înflorate, figurine ciunte de ipsos, pahare zugrăvite cu bronz și jucărele simpliste, fluiere pentru copii. S'au improvizat tragerile la țintă în piramida de cutii goale de conserve, cu mingi de cârpă. Trei lovituri la leu. lată cuierele de care atârnă mieii tăiați, unde fiecare poate cumpăra să ofere celor săraci gratuit. Chiolhanul e unanim și colectiv.


În tigăi negre sfârâie ciosvârte de cărnuri al căror fum se lovește de primele raze ale soarelui. Negustorii își desfac mărfurile de bazar sărac, alții vând pieile mieilor tăiați chiar atunci, licitându-le.În toate colțurile tarafurile și-au pornit repertoriile de cântece turcești. Scârțâie viorile, împletindu-se cu sfârâiturile tigăilor, bat darabanele, aplaudând hărmălaia generală, chiuie cântecele vesele, amestecându-se cu tărăboiul concurenței comerciale. Vacarm și animație colorată, creând un pitoresc bizar și plin de entuziasmul serbării, de pietatea pelerinajului”.

Text: deieri-deazi.blogspot.ro