deieri-deazi.blogspot.ro Poveștile bricului Mircea

Nu știați poate că bricul Mircea, una dintre mândriile flotei românești începând cu anul 1938, nu este prima noastră navă care a purtat acest nume. El duce doar mai departe renumele dobândit în prima jumătate a secolului trecut de întâiul bric cu acest nume, lansat la apă în anul 1882, construit integral din lemn și care a avut menirea de a fi prima navă-școală pentru marinarii români. Despre acest prim bric Mircea o să vă spun câteva povești în acest articol.

Nava-școală Mircea

Pentru a asigura marinarilor români un loc în care să își facă ucenicia, statul român a comandat în anul 1882 unui șantier naval din Anglia ("Thames Iron c-ie Worlds) construcția unei “școli plutitoare”. Această navă a fost botezată “Mircea” de către Ion Ghica, ambasadorul României la Londra în acei ani. Jean Bart – marele prozator român - descria această bijuterie a flotei românești:  “Mircea este o corabie cu pânze, tipul de navă numit brik, cu velatura completă. Deplasament 360 de tone. O mică mașină pentru manevra în porturi. Viteza maximă este de 13 mile pe oră. Un echipaj de 100 de marinari, majoritatea copii din școala de marină și ofițeri tineri. O mică navă de lemn cu pânze; dar ce rar se mai poate întâlni azi pe căile mării, printre feluritele bastimente, între tipuri monstruoase de mașini flotante, o asemenea navă cochetă, un voalier cu forme rotunde și elegante, având o velatură măreață, armonică, perfect echilibrată”.

De-a lungul unei vieți de aproape șase decenii, bricul Mircea a fost casă și școală pentru mai mult de 50 de promoții de marinari români. În această perioadă, îndelungată pentru o corabie cu pânze, cocheta navă a participat la numeroase regate și concursuri. În toate porturile prin care ancora, Mircea atrăgea atenția și admirația marinarilor atunci când apărea“ca o lebădă grațioasă în mijlocul greoaielor escadre de mastodonți cuirasați”. Dar nu numai de admirație a avut parte bricul Mircea: “prin multe furtuni a trecut Mircea, și a rezistat totdeauna, înfrunând urgiile vremurilor”.

Furtună în “cazanul Mării Negre”

Cea mai mare cumpănă prin care a trecut bricul Mircea a fost o furtună din anul 1888. Jean Bart povestește: “În dimineața zilei de 19 mai 1888, Mircea pleacă din Sulina cu provizii pe timp de trei zile. Marea calmă, timp admirabil. A doua zi se găsea în dreptul Constanței. Face o voltă în vânt cu intenția de a lua drumul spre Insula Șerpilor pentru a intra din nou în Sulina. Se făceau manevre cu pânze pentru a pregăti copiii din școala de marină în vederea unei călătorii mai lungi ce aveau să facă în acel an în Mediterana. Din senin se stârni un vânt de la Nord, care sufla în față. Mircea nu mai putea înainta, bătea pe loc în dreptul Capului Midia. Își schimbă direcția spre Est. Vântul se întărea schimbându-se peste noapte într’o cumplită tempestă. Nimic nu se mai recunoștea. În bezna unui iad întunecat în care licărea numai fosforescența valurilor uriașe, Mircea se sbătea de moarte: corpul scârțâia, gemea la fiecare isbitură, și întreaga arboradă, frânghii și macarale, urlau înfiorător în noaptea aceea stranie, în care părea că se apropie sfârșitul lumei. Spre dimineață o ploaie torențială unea cerul cu marea de parcă se rupseseră zăgazele văsduhului. Mircea căzuse în drumul coadei unui ciclon. Trei zile și patru nopți s’a luptat între viață și moarte. Patruzeci de vase cu pânze s’au înecat atunci din cauza acestei furtuni rămasă celebră în părțile Mării Negre.

(...)Mircea era cu totul inundat; îmbarca pachetele de apă prin ambele borduri;în compartimentele din provă apa ajunsese aproape de un metru, pompele nu mai dovedeau. Valurile isbeau ca loviturile de tun. Catargul din provă staprăbușit cu toată arborada pe punte. Barca balinieră a fost sfărâmată la postul ei. Tunurile s’au demontat pentru a fi aruncate mare. Cabina bucătăriei smulsă umbla pe punte purtată dintr’un bord în altul.
(...)În țară jale; se svonise că Mircea s’a înecat. Părinții își plângeau copiii pierduți pe mare, nimeni nu putea da nici o lămurire; se știa că a plecat pe mare și nu s’a mai întors.”


După aproape patru zile de luptă, atât de încercatul bric Mircea a reușit să scape din furtună: “într’un hal de plâns, dar falnic ca un erou rănit, Mircea, cu un catarg lipsă, cu pânzele sfâșiate, cu bărcile sdrobite, defilă admirat în ovații prin fața vapoarelor care nu îndrăsniseră pe timpul furtunii să iasă din Bosfor și să înfrunte Marea Neagră”. Impresionat de eroismul marinarilor români aflați sub comanda Amiralului Eustațiu în lupta lor cu ciclonul și de calitățile navei-școală Mircea, sultanul Abdul Hamid a asigurat, fără plată, executarea tuturor lucrărilor de reparație necesare pentru readucerea la viață ale bricului.

Noul bric Mircea

Furtuna din anul 1888 nu a fost singura încercare prin care a trecut Mircea. “Furtuna din fața insulei Cipru, când era să cădem în mijlocul unei trombe marine. Furtuna de la Rodos, când am salvat din naufragiu o corăbioară grecească. Echipajul nu mâncase de 5 zile, marinarii noștri miloși le dădeau din mâncarea lor. Înămolirea pe bancul de la Capul Midia” sunt doar câteva dintre acestea – cele pe care le-a trăit Jean Bart în timpul stagiului său pe nava-școală.

După un serviciu de 56 de ani în slujba marinei românești, în luna mai a anului 1938 bătrânul bric Mircea a predat ștafeta noii nave-școală care purta același nume, dar care era construit din oțel de această dată. Și a primit, ancorat cuminte în cheiul de onoare al portului Constanța, salutul respectuos al noului bric Mircea care sosea atunci în port.



Sursa text: deieri-deazi.blogspot.ro