Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:52 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Delegaţii de tineret ai României la ONU vin la Constanţa

ro

22 May, 2014 11:40 1765 Marime text
Mâine, de la ora 13.00 în campusul Universităţii Ovidius, delegaţii de tineret ai României la Naţiunile Unite, vor susţine un seminar regional de informare privind Programul Delegat de Tineret al României la ONU. Evenimentul se adresează tuturor tinerilor interesaţi de diplomaţie şi relaţii internaţionale, cât şi de probelemele şi politicile de tineret la nivel naţional şi internaţional. Cei doi delegaţi, Eliza Chirilă şi Cosmin Chiriţă, vor lansa dezabateri cu tinerii participanţi pe tema probelemelor cu care se confruntă, a priorităţilor pe care le au şi a posibilelor soluţii. De asemenea, vor exista discuţii cu studenţii pe tema oportunităţilor de implicare în procesul decizional, pornind de la nivel local până la cel mai înalt.

„Delegat de Tineret al României la Naţiunile Unite” este un program guvernamental, implementat de către Ministerul Tineretului şi Sportului, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, de reprezentare publică a intereselor tinerilor români, la nivel internaţional.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii