Delfin eșuat la 2 Mai
Delfin eșuat la 2 Mai
10 Jun, 2015 19:54
ZIUA de Constanta
2514
Marime text

.jpg)
.jpg)
marsuin eșuat, aflat în stare avansată de putrefacție.
În acest caz, cauza morții nu a putut fi stabilită, cu precizie, lucru posibil doar în condițiile în care eșuarea/informarea este cât mai recentă, astfel încât să se poată preleva probe pentru a fi analizate, ulterior, de specialiștii în biologie marină.

Mamiferul a fost preluat și transferat la incineratorul Eco Fire Sistems. Acesta este cel de-al unsprezecelea caz de eşuare de la
începutul anului 2015.
Intervenţia s-a desfăşurat în cadrul programului „Monitorizarea şi conservarea delfinilor din Marea Neagră”, susţinut financiar de OMV Petrom şi prin Campania „Adoptă un delfin!” .
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii