Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:33 20 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputaţii au aprobat cererea de arestare preventivă a lui Cătălin Teodorescu

ro

09 Dec, 2014 13:32 1529 Marime text
Cererea ministrului Justiției de încuviințare a arestării preventive a deputatului PDL Cătălin Teodorescu se consideră aprobată, după ce plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul de hotărâre privind corectarea erorii produse la votul pentru ridicarea imunității acestuia, când un parlamentar a fost înregistrat prezent, deși nu se afla în țară.
 
Deputații au adoptat acest proiect cu 199 voturi pentru, 58 abțineri și șase voturi împotrivă.
 
"La stabilirea numărului deputaților prezenți în sala de vot, dintr-o eroare la apelul nominal, datorită unui zgomot din sală, s-a constat că domnul Marko Attila a fost trecut prezent, dar dânsul era absent. În consecință, numărul deputaților prezenți a fost mai mic cu unu, ceea ce a permis comisiei de numărare să constate că a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru încuviințarea arestării preventive și ca urmare proiectul de hotărâre privind încuviințarea arestării preventive a domnului deputat Cătălin Teodorescu a fost adoptat", a anunțat Viorel Dragomir (PSD), membru al Comisiei de validare.
 
Procesul verbal a fost semnat de toți membri Comisiei de numărare și validare, cu excepția a doi deputați care au lipsit.
 
Plenul Camerei Deputaților a respins miercurea trecută cererea ministrului Justiției de încuviințare a arestării preventive a deputatului PDL Cătălin Teodorescu cu 146 voturi “pentru” și 101 “împotrivă”, nefiind întrunit numărul necesar de voturi "pentru".
 
Tot miercuri, deputatul PDL Cătălin Teodorescu s-a prezentat la DNA, unde procurorii l-au anunțat că va fi cercetat penal sub control judiciar în dosarul în care este implicată și Alina Bica, fosta șefă a DIICOT.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii