Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:59 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputaţii dezbat, luni, moţiunea simplă "Un flagel naţional - plantele etnobotanice"

ro

06 Jun, 2011 00:13 1387 Marime text

Deputaţii dezbat luni, începând cu ora 16.00, moţiunea simplă a Opoziţiei intitulată "Un flagel naţional - plantele etnobotanice", reprezentanţii USL susţinând în document că Executivul încurajează, prin indiferenţă, consumul acestor tipuri de droguri.

Documentul semnat de 140 de parlamentari ai PSD şi PNL acuză actualul Guvern că nu a luat măsuri reale pentru a combate comercializarea produselor etnobotanice, aceştia considerând că atitudinea Executivului faţă de această probleme a generat tragedii.

"Incapacitatea Guvernului condus de Emil Boc în a rezolva problema drogurilor uşoare, denumite în limbaj cotidian şi plante etnobotanice, generază adevărate tragedii în societatea românească, în special în rândul tinerilor consumatori şi a familiilor acestora", susţin deputaţii USL, în moţiune.

În acest sens, Opoziţia atrage atenţia că efectele OUG 6/2010- privitoare la controlul produselor etnobotanice - nu au fost eficiente. Ordonanţa nu a produs "efecte benefice decât pentru comercianţii de etnobotanice care, deşi obligaţi de prevederile articolului III din respectiva ordonanţă, nu au distrus nici un gram de produs psihotrop din stocurile rămase la momentul emiterii ordonanţei, aşa cum recunoaşte chiar Ministerul Sănătăţii (.)", susţin deputaţii PSD şi PNL.

Mai mult, Opoziţia arată că "numeroasele cazuri de intoxicare şi chiar decesul unor consumatori de astfel de plante ar fi trebuit să reprezinte un semnal de alarmă pentru Guvern şi pentru coaliţia majoritară din Parlament, care însă refuză să adopte măsurile de interzicere a comercializării etnobotanicelor".

Semnatarii mai arată că, în ultima perioadă, la Parlament, s-au depus mai multe iniţiative legislative ce au avut drept scop combaterea acestor tipuri de droguri, însă Guvernul s-a opus. Aceştia au dat exemplul unui proiect de act normativ care ar fi fost trimis de la Guvern următorul răspuns: "prevederile iniţiativei legislative se pot ransforma într-o barieră în calea libertăţii comerţului".

În concluzie, semnatarii solicită parlamentarilor "un vot împotriva incapacitaţii manageriale a Guvernului Boc". După dezbaterea de luni, deputaţii vor da abiamarţi un vot asupra acestei moţiuni simple.

Sursa: Realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii