Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:29 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputaţii lui Mazăre vor derogări la liber în zonele neprotejate

ro

09 Oct, 2012 22:00 1558 Marime text

Deputaţii din Comisia de Urbanism au aprobat un amendament care le da voie consiliilor locale sa voteze planuri urbanistice cu derogare și de 100%. Propunerea de modificare a legii a fost făcută de doi depuţai de Constanţa: -Antonela Marinescu și Eduard Martin, parlamentari apropiaţi ai edilului Constanţei, Radu Mazăre. Înainte de vor, parlamentarii PDL, PNL și UDMR au părăsit sala de ședință.

Potrivit amendamentului aprobat astăzi, în zonele protejate se va putea construi clădiri mai înalte cu 20% faţă de cât prevăd planurile urbanistice generale ale localităţilor, iar în zonele care nu sunt protejate ar putea apărea oricând turnuri lângă case. Motivul: pe străzile neprotejate arhitecţii şi aleşii locali pot da voie să se construiască oricum şi oricât.

Totodată, parlamentarii analizează introducerea unei derogări de trei luni pentru planurile urbanistice care prevăd derogari mari si care nu au mai putut fi aprobate după data de 1 iunie 2012, atunci când legea urbanismului s-a modificat si nu mai permitea construirea cu derogări.

„Comisia de Administrație Publică a Camerei Deputaților a votat azi un amendament la Legea urbanismului care va readuce haosul în orașele din România. Conform acestuia, orice derogare de la Planurile Urbanistice Generale este posibilă: consiliile locale pot vota oricâte etaje, în orice zone ale orașului. O excepție o constituie zonele protejate, unde derogarea este de maximum 20%”, a explicat președintele Asociației Salvați Bucureștiul, Nicușor Dan.

Propunerea a fost votată de toți membrii PSD ai comisiei. Deputații PDL, PNL și UDMR au părăsit rând pe rând sala de ședințe înainte de dezbaterea acestui punct important.

„Este interesantă poziția pe care o vor adopta parlamentarii PNL. Prin Ordonanța 27/2008 de modificare a Legii urbanismului, guvernul Tariceanu a fost primul care a reglementat haosul urbanistic, reducând considerabil derogarea prin PUZ. Adoptarea propunerii votate azi ne-ar reîntoarce la situația de haos dinainte de 2008”, a mai adăugat Nicușor Dan.

Citeste AICI
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii