Deputatul Maria Stavrositu „Demisia guvernului Boc nu este un act populist“
Deputatul Maria Stavrositu: „Demisia guvernului Boc nu este un act populist“Organizaţia Municipală a PDL Constanţa, condusă de deputatul Maria Stavrositu, a transmis un comunicat de presă cu privire la depunerea mandatului de către Guvernul Boc. Iată textul integral al documentului: „Evenimentele din ultima perioadă au demonstrat că se impunea un gest politic major pentru detensionarea atmosferei încordate, atât pe plan politic, cât şi social. În acest context, demisia guvernului Boc reprezintă un act de maturitate politică, un act responsabil şi nu unul populist. Aşa cum a demonstrat în aceşti ani de guvernare, premierul Emil Boc a luat decizii grele, uneori dăunătoare pentru imaginea guvernului sau a persoanei sale, însă benefice pentru interesul naţional. Dovadă în acest sens stau previzionările făcute de FMI şi Banca Mondială, care plasează România, în 2012, pe un trend ascendent faţă de statele din zona euro. Pornind de la aceste premise, într-un moment crucial pentru evoluţia politică a României, considerăm că numirea cât mai rapidă a unui premier tehnocrat, acceptat de întreaga clasă politică, ar fi soluţia cea mai bună. În acest sens, facem apel la reprezentanţii opoziţie să dea dovadă, la rândul lor, de responsabilitate conformă cu mandatul cu care au fost învestiţi în Parlamentul României de cetăţenii care i-au ales. Nu este momentul pentru discursuri şi atitudini demagogice, clasa politică este într-un moment crucial, iar intrarea într-un blocaj politic ar face rău tuturor, dar în primul rând populaţiei şi imaginii României în afara graniţelor. România va trece, cu siguranţă peste această criză, însă depinde de noi, oamenii politici, ca bunăstarea populaţiei şi stabilitatea economică a României să fie prioritare".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp