Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:59 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Descinderi la suspecți de trafic de minori. Ce au găsit polițiștii la locuințele suspecților

ro

11 Oct, 2018 17:57 1522 Marime text
La data de 9 octombrie a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate din Iași, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, au descins la domiciliile a trei persoane bănuite de trafic de persoane și trafic de minori.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada iulie - octombrie a.c., acestea ar fi recrutat, prin promisiuni mincinoase, trei tinere, dintre care o minoră, pe care le-ar fi exploatat sexual pe raza municipiului Iași.

Astfel, persoanele în cauză ar fi recrutat tinere vulnerabile care proveneau fie din cadrul unor familii cu o situaţie materială precară, fie erau foste beneficiare ale unor măsuri de protecție socială.

Aceștia s-ar fi întreținut din sumele de bani obținute în urma exploatării victimelor.

În urma perchezițiilor, trei  persoane au fost conduse la audieri. Față de două persoane a fost luată măsura arestului preventiv, iar față de cea de-a treia persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

La activități au participat și polițiști și jandarmi din cadrul inspectoratelor de poliție și de jandarmi din județul Iași.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii