Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:24 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Directorul Direcţiei pentru Agricultură, Boris Parpală, trimis în judecată

ro

27 May, 2015 13:52 2086 Marime text
 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată 
 
în stare de arest la domiciliu, a inculpatului PARPALĂ BORIS, director al Direcţiei pentru Agricultură a județului Constanţa, la data faptelor,  în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată (32 acte materiale),
- folosire a influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată (22 acte materiale),
- evaziune fiscală, în forma evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive,
- spălare de bani,
- transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia,
 
    și în stare de libertate a inculpatei SC Fatum Consulting SRL, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- evaziune fiscală, în forma evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive,
- transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.
            
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În perioada 21 decembrie 2010 – 01 august 2014, inculpatul Parpală Boris, ca urmare a influenței și autorității conferite de funcțiile pe care le-a deținut în cadrul Consiliului Județean Constanța și în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului Constanța, în baza unor oferte realizate de acesta, a determinat reprezentanții a 22 de primării de pe raza județului să încheie cu SC Fatum Consulting SRL, firmă pe care o administra, contracte de prestări ale unor servicii inutile și nesolicitate de acestea (elaborarea strategiei de dezvoltare locală a comunei, consultanţă în elaborarea documentaţiei de finanţare a unor proiecte, etc.). 
Ulterior, în temeiul acestor contracte, inculpatul a emis facturi şi a contactat apoi reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale cărora le-a solicitat plata sumelor facturate, iar după ce, în contul SC Fatum Consulting SRL, au fost virate fondurile respective, s-au făcut plăţi către diverși furnizori şi retrageri de bani.
În perioada de 01 ianuarie 2012 – 03 aprilie 2015, inculpatul Parpală Boris, în calitate de administrator de drept și ulterior de fapt al SC Fatum Consulting SRL, a înregistrat în contabilitatea acesteia operaţiuni fictive şi cheltuieli nereale, diminuând astfel baza impozabilă, cu efectul prejudicierii bugetului de stat cu suma de 445.831 lei, reprezentând impozit pe profit și taxă pe valoare adăugată.
În cursul anului 2013, inculpatul, împreună cu SC Fatum Consulting SRL, a investit o parte din sumele obținute ca urmare a contractelor încheiate cu cele 22 de unități administrativ teritoriale, menționate mai sus, pentru concesionarea unui teren în județul Constanța, înființarea unei livezi și edificarea unei construcții pe terenul respectiv, ascunzând astfel originea ilicită a sumelor respective.
La data de 06 februarie 2014, inculpatul Parpală Boris a transmis în mod fictiv părțile sociale deținute în cadrul SC Fatum Consulting SRL către o persoană, deși ulterior a continuat să beneficieze de activitatea societății și a continuat să efectueze operațiuni comerciale în numele acesteia, cu scopul îngreunării urmăririi penale.
 
În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra cotelor devălmaşe din două bunuri imobile ce aparţin inculpatului Parpală Boris. 
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul I.P.J. Constanţa şi Serviciului de Operaţiuni Speciale Constanţa.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 
   Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii