Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:50 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Directorul general ELCEN Bucureşti, Gabriel Ignat, a demisionat

ro

05 Mar, 2015 09:26 2200 Marime text
Directorul general al producătorului de energie electrică şi termică ELCEN Bucureşti, Gabriel Ignat, a demisionat, la aproape un an de la numirea în funcţie, pentru a prelua conducerea unei companii private, informează gandul.info.
 

Demisia va intra în vigoare joi. Ignat a preluat conducerea ELCEN în 31 martie 2014.
 
Atribuţiile lui Gabriel Ignat la ELCEN vor fi preluate, până la numirea unui înlocuitor, de Emilian Mateescu, director în cadrul ELCEN.
 
ELCEN furnizează 90% din energia termică a Capitalei şi a înregistrat anul trecut afaceri preliminate de 1,9 miliarde de lei (428 milioane euro), în creştere cu 19% faţă de nivelul din 2013.
 
Compania de stat a avut anul trecut un profit net preliminat de 30 milioane de lei, mai mic cu 41% faţă de câştigul de 51 milioane de lei din 2013. În 2013 compania a raportat o cifră de afaceri de 1,6 miliarde de lei.
 
ELCEN ar urma să fuzioneze cu principalul său datornic, Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET). Înainte de realizarea fuziunii, ELCEN a fost divizat, anul trecut, în trei companii, respectiv Electrocentrale Bucureşti, Electrocentrale Constanţa şi Electrocentrale Titan.

După divizare, compania ELCEN Bucureşti a rămas cu Centrala Termoelectrică Vest (250 MW instalaţi), Centrala Termoelectrică Sud (550 MW), Centrala Termoelectrică Grozăveşti (100 MW), Centrala Termoelectrică Progresu (200 MW), precum şi cu Uzina de Reparaţii.
 
Electrocentrale Constanţa deţine Centrala Termoelectrică Palas (100 MW) şi reţelele de transport al energiei termice care deservesc oraşul Constanţa, precum şi alte bunuri/active din patrimoniul ELCEN.


Sursa foto: gandul.info
 
Electrocentrale Titan operează Centrala Termoelectrică Titan (8 MW instalaţi) şi a primit şi proiectul construcţiei, împreună cu compania japoneză Marubeni, a unei centrale noi la Fântânele, proiect de 170 milioane de euro.
 
ELCEN Bucureşti este controlată de stat, prin Ministerul Energiei, care deţine 97,51% din acţiuni. Producătorul de gaze naturale Romgaz Mediaş are o participaţie de 2,49%.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii