Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:06 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Urmărire penală pentru luare de mită

ro

21 Oct, 2014 14:30 1629 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de :

DOBOȘ ANTON, la data faptelor preşedintele clubului „Universitatea Cluj”, pentru infracţiunile de luare de mită și complicitate la dare de mită

Preambul :

Prin rechizitoriul nr. 95/P/2006 din 16.12.2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților Becali George pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, inclusiv cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de corupție, precum și  a inculpatului Sponte Teia, astfel:
- Becali George, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită
- Sponte Teia, pentru săvârșirea complicității la dare de mită
Referitor la aceste infracțiuni, importante pentru prezentul dosar, în cuprinsul rechizitoriului, în fapt s-a reținut că Becali George, în calitate de finanțator și acționar al F.C. Steaua București S.A. a oferit, în perioada 04.05.2008 – 07.05.2008, suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului Universitatea Cluj, aflați pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a a Campionatului Național de Fotbal – Liga I (aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare), în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de joc, Regulamentul intern și în Regulamentul Federației Române de Fotbal privind „Statutul și Transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a șanselor de joc și realizarea obiectivelor de instruire – performanță stabilite de club, pentru obținerea unei victorii în meciul cu echipa C.F.R. – 1907 Cluj din 07.05.2008, iar inculpatul Sponte Teia l-a sprijinit pe inculpatul Becali George, prin aceea că, în perioada 06.05.2008 – 07.05.2008, s-a deplasat la Cluj Napoca având asupra sa suma de 1.700.000 de euro, pentru a garanta astfel atât existența banilor, cât și posibila remitere a acestora în funcție de rezultatul meciului din 07.05.2008.
Prin decizia nr. 156 din 04 iunie 2013, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție  în dosarul nr. 785/1/2013, inculpații Becali George și Sponte Teia au fost condamnați definitiv, inclusiv pentru cele două infracțiuni descrise mai sus.
În cuprinsul deciziei nr. 156 din 04 iunie 2013, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a arătat că fapta inculpatului Becali George de a oferi suma de 1,7 milioane de euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului Universitatea Cluj, în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu, constând în apărarea corectă a șanselor de joc și realizarea obiectivelor de instruire și performanță stabilite de club pentru obținerea unei victorii în meciul cu echipa C.F.R. 1907 Cluj din 07.05.2008 constituie infracțiunea de dare de mită, în modalitatea oferirii.
De asemenea, prin rechizitoriul nr. 95/P/2006 din 16.12.2008 s-au dispus, disjungerea cauzei față de Anton Doboș, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită și continuarea cercetărilor în mod separat, în condițiile în care acesta nu a putut participa la activitățile de urmărire penală din cauze obiective.

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale în dosarul disjuns faţă de  Anton Doboș, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:


La 07.05.2008 urma să se desfășoare etapa a 34-a a Campionatului Național de Fotbal – Liga I. Înainte de această etapă, echipele C.F.R. 1907 Cluj și Steaua București se aflau pe primele două locuri ale clasamentului, în această ordine, la o diferență de un punct una de cealaltă.
Ținând seama de sistemul de punctaj, Steaua ar fi fost propulsată pe primul loc al clasamentului, dacă în ultima etapă, C.F.R. 1907 Cluj termina meciul la egalitate sau pierdea.
În ultima etapă, C.F.R. 1907 Cluj urma să joace cu Universitatea Cluj, iar o victorie a C.F.R. 1907 Cluj în meciul cu Universitatea Cluj ar fi dus la clasarea echipei de fotbal Steaua pe locul 2 al clasamentului, chiar dacă Steaua Bucureşti ar fi câştigat meciul din ultima etapă a campionatului.
Pentru Steaua București, miza meciului din ultima etapă implica interese duble, respectiv de ordin sportiv, care țin de palmaresul fiecărui club de fotbal, precum și de ordin financiar, echipa de pe primul loc având acces în cea mai prestigioasă competiție europeană inter-cluburi și anume în Liga Campionilor Europeni, precum și avantaje financiare de peste 5,5 milioane de euro, reprezentând drepturi financiare acordate de UEFA pentru fiecare echipă calificată în grupele Ligii Campionilor. Alte avantaje materiale s-ar fi putut obține din vânzările de bilete pentru meciurile jucate pe teren propriu și din atragerea unor sponsori importanți.
În aceste condiții, în perioada 04.05.2008-07.05.2008, Becali George, în calitate de acționar al clubului Steaua, i-a contactat, atât direct cât şi prin persoane interpuse, pe membrii conducerii clubului Universitatea Cluj și pe jucătorii de fotbal ai acestei echipe, cărora le-a oferit sume de bani pentru ca echipa să câștige sau să obțină un meci egal cu a C.F.R. 1907 Cluj. Becali George a fost ajutat de două persoane, respectiv de Doboș Anton care a transmis jucătorilor oferta referitoare la suma de 1.700.000 de euro şi Sponte Teia care a transportat banii de la București la Cluj Napoca.
Din probatoriul administrat în prezenta cauză a rezultat că suspectul Doboș Anton ar fi acceptat să îl ajute pe Becali George în sensul de a-i convinge pe fotbaliști, prin prezentarea ofertei, să joace meciul astfel încât să câștige.
Suspectului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.


Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii