Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:10 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doar sultanul Malaysiei îl mai poate salva pe românul condamnat la moarte

ro

26 Jan, 2016 12:20 1878 Marime text
 
Astăzi a avut loc un nou termen în dosarul cetățeanului român condamnat la pedeapsa capitală în Malaysia pentru trafic de droguri.
Curtea Federală de Justiţie a Malaysiei, care a judecat recursul, a confirmat pedeapsa capitală printr-o decizie definitivă, fiind epuizate astfel toate căile interne de atac în acest caz. Avocaţii cetăţeanului român urmează să depună o cerere de graţiere la sultanul statului malaysian în care a fost comisă fapta. Conform procedurilor malaysiene, această cerere va fi analizată de o Comisie de Graţiere, care se convoacă la solicitarea sultanului. MAE precizează că sentinţa nu poate fi pusă în aplicare până când nu este soluţionată cererea de graţiere, iar acest demers poate fi de durată.
 
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe informează că legislația malaysiană privind pedeapsa capitală pentru traficul de droguri este în curs de revizuire. Autoritățile malaysiene au informat oficial că au blocat administrativ execuțiile în cazul persoanelor condamnate la moarte pentru trafic de droguri, în vederea revizuirii legii.
 
Statul român, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi al Ambasadei României la Kuala Lumpur, va continua demersurile, având în vedere situaţia fără precedent în care se aduce atingere dreptului la viață al unui cetățean român, consacrat ca un drept inalienabil în ordinea constituțională a statului român. Acest lucru a impus tratarea subiectului cu o atenție deosebită, cazul a fost şi rămâne o prioritate pentru autorităţile române.
 
Ministerul Afacerilor Externe informează că, tot astăzi, s-a judecat recursul în cazul cetăţeanului român condamnat la 8 ani de închisoare şi 10 lovituri de ratan, pentru trafic de droguri. Instanţa a confirmat această sentinţă şi, în acest caz, nu mai există o altă cale de atac.
 
Ministerul Afacerilor Externe reiterează că, încă de la semnalarea cazurilor, MAE s-a implicat şi a întreprins toate demersurilor posibile în vederea acordării de asistență cetăţenilor români. Ambasada României la Kuala Lumpur a urmărit în mod prioritar evoluția procedurilor judiciare aferente, s-a consultat în permanență cu avocaţii apărării şi a asistat la termenele de judecată. Totodată, reprezentantul cu atribuţii consulare al misiunii diplomatice a efectuat vizite în penitenciarul în care cetăţenii români execută pedepse privative de libertate, a intervenit și a obținut facilități pentru îmbunătățirea regimului de detenție aplicat și a menținut legătura cu familiile aparținătoare din țară.

MAE, în colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog, are în derulare începând din luna septembrie 2012 o campanie de informare şi sensibilizare a cetăţenilor români care călătoresc în străinătate, sub deviza „Drogurile îți schimbă destinația”, cu scopul ca aceştia să conştientizeze riscurile la care se expun în cazul traficului/transportului de droguri în statele în care se aplică pedeapsa capitală pentru acest delict. Mesajului campaniei a fost difuzat la scară națională, prin distribuirea de pliante, prin inserarea conținutului acestora pe pagina de Facebook a Departamentului Consular şi pe pagina de internet a MAE, precum şi prin prezentarea spoturilor aferente în spaţii publice.
 
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe pune la dispoziția cetățenilor români care se deplasează în străinătate o serie de instrumente de informare:
 

-          sistemul de alertă prin mesaje scrise: Un SMS îți salvează viața (prin intermediul acestui sistem sunt transmise mesaje scrise cu elemente de interes pentru cetățenii români care călătoresc în anumite state. Pentru Malaysia, mesajul este: “În acest stat infracțiunile legate de droguri sunt sancționate cu pedeapsa capitală. Nu transporta pachete pentru alții! Acestea pot conține droguri!”);
 
-          aplicația pentru telefoanele inteligente “Călătorește în siguranță” – prin intermediul căreia sunt oferite informații referitoare la condițiile de călătorie pentru anumite state, avertismente și alerte.


sursa foto: romanin.uk
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii