Doliu naţional în Turcia după dublul atentat de sâmbătă seara din Istanbul
Doliu naţional în Turcia după dublul atentat de sâmbătă seara din Istanbul
11 Dec, 2016 11:04
ZIUA de Constanta
3269
Marime text
Turcia a decretat o zi de doliu național duminică după dublul atentat cu bombă de sâmbătă seara de la Istanbul care s-a soldat cu cel puțin 29 de morți, majoritatea polițiști, și 166 de răniți, a anunțat agenția Anadolu, relatează AFP.
Premierul turc Binali Yildirim a ordonat ca steagurile să fie coborâte în bernă după ce un vehicul capcană a explodat în apropierea unei mașini de transport a poliției, la ora 22:29 (19:29 GMT), în fața Vodafone Arena și, 45 de secunde mai târziu, un kamikaze s-a aruncat în aer în mijlocul unui grup de polițiști în parcul din apropiere Maçka.
Totodată, președintele turc Recep Tayyip Erdogan și-a amânat o vizită prevăzută în Kazahstan după dublul atentat comis în centrul orașului Istanbul.
Președintele Erdogan urma să efectueze duminică o vizită în această republică din Asia Centrală, însă călătoria a fost amânată pentru o dată ulterioară din cauza dublului atac produs la Istanbul, oraș zguduit în acest an de mai multe atacuri pentru care au fost acuzați rebelii kurzi și jihadiștii.
Vicepremierul turc Numan Kurtulmus a declarat duminică că Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat terorist de autoritățile turce, s-ar putea afla în spatele atacului de sâmbătă de la Istanbul, informează Reuters.
În comentarii difuzate de CNN Turk, Kurtulmus a declarat că țările care oferă mesaje prin care condamnă dublul atentat ar trebui de asemenea să dea dovadă de solidaritate cu Turcia în lupta acesteia împotriva terorismului.
Sursa foto: Romania TV
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii