Dorel de la Constanţa O buturugă a fost uitată în mijlocul trotuarului proaspăt asfaltat din faţă de la Kaufland (galerie foto)
Dorel de la Constanţa: O buturugă a fost uitată în mijlocul trotuarului proaspăt asfaltat din faţă de la
05 Apr, 2014 04:32
ZIUA de Constanta
4097
Marime text
Cineva din Constanţa, probabil o autoritate în materie, a asfaltat trotuarul din faţa magazinului Kaufland, din buricul Constanţei, în zona ICIL.
Toate lăudabile desigur.
Numai că un anume Dorel de la Constanţa a uitat să scoată şi o buturugă mare care, culmea, le-a ieşit în calea asfaltării.
Este posibil să fi crezut că este ghinion să scoţi din rădăcini un copac.
Şi s-au gîndit asfaltatorii ce s-au gândit şi probabil le-a strălucit mintea: "Nu. Nu putem să o scoatem. Are rădăcini adânci. Şi nu vrem să afectăm mediul. Dacă peste câţiva ani vom avea aici un mare umbrar natural?"
Şi uite-aşa buturuga cea mare a răsturnat minţile cele mici ale asfaltatorilor.
Iar buturuga cea mare a rămas de veghe în calea pietonilor care se amuză copios de ce văd dar şi de prostia celor care au lăsat acolo un ciot de copac cu un diametru de aproape un metru şi de vreo 10 şi chiar 15 centimetri ieşiţi din asfalt.
Din asfaltul proaspăt turnat să reţinem.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii