Dorel Nacou, primul român care traversează în solitar Oceanul Atlantic în cadrul unei regate de veliere

31 Oct, 2017 16:41
ZIUA de Constanta
2990
Marime text
Skiperul Dorel Nacou, în vârstă de 45 de ani, legitimat la secţia de yachting a Clubului Nautic Român, din Constanţa, va lua startul miercuri 1 noiembrie, din Portul Las Palmas de Gran Canaria, în Regata Mini-Transat La Boulangère, competiţie bianuală de veliere la clasa mini-prototip, el fiind primul navigator român solitar care se înscrie în traversarea Oceanului Atlantic.
Regata Mini-Transat La Boulangère este organizată pentru bărci cu vele prototip din “Clasa Mini” cu dimensiunile de: 6,5 m, lățime 3 m, greutate între 700-900 de kg, chilă dublă pendulară având partea inferioară în formă de bulb, înălțimea catargului 12 m şi cu un bompres telescopic cu care poate ridica un spinnaker asimetric gigant şi suprafaţa velică de 150 mp.
Competiţia nautică Mini-Transat La Boulangère, destinată navigatorilor solitari, a debutat în anul 1977, ca regată britanică, ulterior fiind transferată în Franța. Regata are două etape, cu punct de plecare în diferite porturi din Normandia, escală intermediară în insulele Canare sau Madeira, pentru pregătirea traversării Atlanticului și sosire în Brazilia sau Insulele Antile. Anul acesta cursa se va încheia în portul Le Marin-din Martinica, unde navigatorii solitari sunt aşteptaţi să ajungă cu bărcile lor în perioada 15-20 noiembrie 2017. Regata se desfăşoară pe un parcurs de 4.050 mile marine (7.500 de kilometri), startul primei etape a ediţiei din acest an find dat în portul francez La Rochelle, pe 1 octombrie, de unde au plecat în cursă 25 de bărci cu vele la Clasa Mini, categoria Prototip.
Yachtmanul român Dorel Nacou, legitimat la Clubul Nautic Român a emigrat în Franța în 1992 la vârsta de 20 de ani, şi s-a stabilit la Marsilia unde urmează cursurile unei școli de meserii și devine marangoz (tâmplar într-un şantier naval), obţinând cetăţenia franceză, fără însă a renunţa la cea română. De la absolvirea şcolii profesionale de marangozerie lucrează la Şantierul Naval iXblue, din oraşul-port La Ciotat, lângă Marsilia, angajatorul devenind și sponsorul său principal pentru regatele internaţionale de yachting la care participă.
Înaintea startului în ediţia din acest an a Regatei Mini-Transat La Boulangère, skiperul Dorel Nacou, transmite compatrioţilor români, de la bordul yachtului său, iXblue Vamonos, că dedică premiera sportivă pe care o va realiza, de a fi primul navigator român care traversează Oceanul, Atlantic într-o cursă solitară, la bordul unei bărci vele, aniversării de anul viitor a Centenarului Marii Uniri, pe care vrea să-l sărborească în ţară, alături de colegii de la Clubul Nautic Român.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Emilian Gressianu 01 Nov, 2017 13:56 Ii doresc putere, nervi tari si vant bun.
- Dora 31 Oct, 2017 20:18 Wow tot respectul continua asa.