Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:25 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, adus la Judecătoria Mangalia, la un nou termen (FOTO+VIDEO)

ro

07 Jun, 2024 09:24 1115 Marime text


În Dosarul 2 Mai, în care Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei, instanța a dispus un nou termen de judecată pentru astăzi, 07 iunie 2024. Astfel, la Judecătoria Mangalia, Vlad Pascu va participa fizic la ședința de judecată.

Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de judecătoarea Berevoescu Carmen-Claudia, preşedintele Judecătoriei Mangalia și a fost programată să înceapă la ora 10:00.

La Judecătoria Mangalia s-a prezentat familia Olariu.



De asemenea, a ajuns și tatăl Robertei, care s-a oprit, câteva momente, să stea de vorbă cu jurnaliștii. Acesta nu a dorit să facă declarații, însă a precizat că situația nu este normală, afirmând că „dosarul este făcut de procuratură”.





Înainte de începerea ședinței de judecată, avocatul lui Vlad Pascu, Adrian Bendeac, a spus că astăzi se va judeca cererea de schimbare a încadrării juridice.

Se va pune în discuție cererea încadrării juridice formulată și presupun că vor fi audieri de părți civile – persoane vătămate
Întrebat de presă dacă și-a pregătit clientul și pentru declarații în fața instanței, acesta a răspuns:

Nu se pune problema de declarație, din moment ce am uzat de procedura simplificată”.





Avocatul Adrian Cuculis, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a precizat că astăzi va fi pusă în dezbatere și necesitaea efectuării unor noi expertize medico-legale pentru victimele rănite în accident.

Noi avem 3 victime care, pe certificatele medico-legale, aveau 60 de zile de îngrijiri medicale, ori ele nu-și mai pot folosi mâinile la capacitate maximă niciodată! Deci, va trebui să facem niște expertize noi. Astăzi, pe lângă audieri, a rămas în dezbatere prorogată discuția cu privire la această completare, supliment la raportul de expertiză medico-legală. Atunci, dacă se va încuviința, cu siguranță se va amâna și procesul. Dacă nu, deși nu cred că vor putea să treacă peste aceste elemente, cel mai sigur, se va amâna. Dar dacă nu, va rămâne în pronunțare



Cu puțin timp înainte de începerea ședinței de judecată, Vlad Pascu a fost adus cu duba de la Penitenciarul Poarta Albă.

 
 

UPDATE

Ședința de judecată a început. În acest moment se judecă cererea de schimbare a încadrării juridice, din ucidere din culpă în omor calificat.

Sala este plină. Ca și data trecută, în fața lui Vlad Pascu se află mai mulți jandarmi. De asemenea, la câțiva metri de Pascu se află familiile celor doi tineri decedați în accidentul din 2 Mai.


Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

UPDATE 2

În sala de judecată, procurorul de ședință a solicitat respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice.

UPDATE 3

Inculpatul nu a dat declarații cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice.

UPDATE 4

Instanța a rămas în pronunţare în privința cererii de schimbare a încadrării juridice 

Am nevoie de timp" , a afirmat judecătoarea.

UPDATE 5

Cătălin Dragomir, tatăl Robertei a fost audiat.

UPDATE 6

Și mama Robertei a fost audiată.

UPDATE 7

A fost audiată Ruxandra Voinea, bunica Robertei.

UPDATE 8

A fost audiat și Vlad Coniac, martor în dosar.

Înainte de accident, Vlad Pascu a fost oprit de Poliție, vineri, chiar de carte șeful Politiei Rutiere, care l,a lăsat sa plece și i-a spus mergi mai departe, mergi cu grija și l-a lăsat să plece. Chiar dacă nu avea actele în regulă.

UPDATE 9 

A fost audiat și tatăl lui Sebi, Valentin Olariu.

UPDATE 10

Judecătoria Mangalia a amânat pentru data de 14 iunie pronunţarea asupra cererii de schimbare a încadrării juridice.

Ședința a fost încheiată.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:
A fost stabilit un nou termen în Dosarul 2 Mai - Vlad Pascu va fi adus din nou la judecată în Iunie (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii