Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:46 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul ”Carburant pentru mașină” Un prim-procuror a fost reținut pentru luare de mită și spălare de bani

ro

30 Jun, 2016 17:57 2071 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 iunie 2016, a inculpatului
 
VĂDUVAN IULIAN COSTIN, la data faptelor prim - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- luare de mită, în formă continuată,
- spălare de bani, în formă continuată.
 
Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:
În perioada 2007-2012, inculpatul Văduvan Iulian Costin, în timp ce îndeplinea funcţia de prim procuror şi efectua şi supravegherea urmăririi penale ca procuror de caz, a pretins şi a primit cu titlu gratuit, în mod repetat, de la un om de afaceri (denunțător în cauză) carburant auto pentru alimentarea autoturismelor pe care le deţinea, cuantificat la 9.819,69 litri în valoare totală de 46.863,79 lei, precum şi sume de bani în cuantum de 105.815,67 lei.
Aceste foloase au fost pretinse și primite de magistrat în schimbul asigurării protecţiei omului de afaceri, în sensul soluţionării cât mai rapid sau în mod favorabil (după caz) a plângerilor penale formulate de denunţător împotriva altor persoane şi instrumentate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, precum şi pentru soluţionarea favorabilă a cauzelor care îl vizau pe el sau  societăţile pe care le reprezenta.
În acest context, în perioada 2007 – 2015, inculpatul Văduvan Iulian Costin, în nume propriu sau ca prim procuror, a adoptat soluţii favorabile denunțătorului în 12 dosare penale.
Totodată, în perioada 2008-2012, inculpatul Văduvan Iulian Costin a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 105.815,67 lei, pretinsă şi primită cu titlu de mită de la omul de afaceri, cerându-i acestuia, în prealabil, să o disimuleze în forma unor contracte de sponsorizare încheiate între firmele acestuia şi soţia sa.
 
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
La data de 01 iulie 2016, inculpatul Văduvan Iulian Costin urmează să fie prezentat Curții de Apel Ploiești cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii