Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:32 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doua societati constantene au prejudiciat cu sume importante statul roman

ro

12 Jan, 2009 18:01 830 Marime text

În urma controlului efectuat de către inspectorii Gărzii Financiare, două firme din Constanţa, respectiv SC Mycedius Shipping SRL şi SC Mycedius SRL au prejudiciat bugetul statului român, cu sume importante de bani, pe numele lor făcându-se sesizări penale, care au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Astfel, SC Mycedius Shipping SRL a păgubit bugetul de stat cu suma totală de 3.104.456 lei, iar SC Mycedius SRL cu 33.535.034 lei.

Potrivit comunicatului de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Constanţa, SC Mycedius Shipping SRL Constanţa, ce are ca obiect de activitate comerţul cu produse energetice, s-a constatat că, aceasta s-a aprovizionat cu combustibil lichid (C.L.U.) şi piese auto de la SC Lencom Service SRL Bucuresti. În urma verificării provenienţei produselor energetice şi a realităţii tranzacţiilor, s-a stabilit că, societatea din Bucureşti nu funcţionează la sediul social. Astfel, pentru derularea operaţiunilor comerciale cu o societate de tip "fantomă" prin intermediul a zece facturi fiscale, s-a calculat un prejudiciu în valoare de 172.495 lei, adus bugetului de stat.

Prejudiciul pe care firma la adus statului român este compus atât din TVA, impozit pe profit, cât şi din accize. De asemenea SC Mycedius Shipping SRL s-a aprovizionat cu motorină de la SC Prodemo Impex SRL Bucuresti, alta care nu funcţionează la sediul social, întocmindu-se o sesizare penală. În acest caz, prejudiciul adus bugetului de stat, compus din TVA, impozit pe profit şi accize este de 2.990.181 lei. Conform comunicatului, SC Mycedius Shipping SRL a înregistrat pe cheltuieli facturi fiscale de prestări servicii emise de societăţi din Constanţa, fără ca între ele să existe contracte comerciale. Pentru înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli care  nu au la bază operaţiuni reale s-a prezumat că, prejudiciul creat este în valoare de 62.940,89 lei.

În aceste condiţii, prejudiciul adus bugetului de stat de către SC Mycedius Shipping SRL este în valoare de 3.104.456 lei. De asemenea şi SC Mycedius SRL Constanţa, care are acelaşi administrator cu SC Mycedius Shipping SRL, s-a aprovizionat cu benzină, motorină şi combustibil lichid, de la SC Lencom Service SRL Bucureşti, societate care nu funcţionează la sediul social declarat. Pentru efectuarea tranzacţiilor cu societăţi de tip "fantomă"  prin intermediul a 442 facturi fiscale, s-a calculat un prejudiciu în valoare de 33.535.034 lei, format din impozit pe profit, TVA şi accize.

Pentru ambele societăţi s-au întocmit sesizări penale care au fost transmise Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa,  precum şi adrese către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale în întregime datorate bugetului de stat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii