Dragnea despre pensiile militare „Este vorba şi de bani şi de onoare”
Dragnea despre pensiile militare: „Este vorba şi de bani şi de onoare”
09 Apr, 2019 01:25
ZIUA de Constanta
11256
Marime text
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat aseară, la România Tv, că în această săptămână trebuie să apară o primă formă legislativă cu privire la pensiile militare, arătând că sunt cazuri în care coloneii au venituri mai mici decât căpitanii.
„O parte, un număr, nu e mare, de ofiţeri au ieşit la pensii neverosimile, să nu zic altfel, sfidătoare. Lumea nu a mai vrut să se aplece asupra acestuia subiect, care este foarte sensibil, şi anume, mulţi generali, subcolonei care au pensii mai mici decât un căpitan. Aşa ceva nu este admisibil. Atunci am avut întâlniri eu cu aceste asociaţii, i-am rugat şi pe ministrul muncii şi pe ministrul de finanţe ca în foarte scurt timp, săptămâna asta, trebuie să avem o primă formă, să se întâlnească cu acei prim ofiţeri, pentru că rapid trebuie să punem ordine în acest sistem”, a declarat Dragnea, la postul de televiziune menţionat.
El a susţinut că dincolo de bani, este vorba despre onoare.
"La aceşti oameni, este normal şi problema de bani, dar cel mai mult îi doare faptul că nu este respectată munca lui şi gradul lui, e vorba de onoare aici. Cu asta nu putem să rămânem în continuare aşa. Aşa cum am avut curaj să intrăm în sistemul public, care este un sistem mult mai complicat, şi până la urmă a ieşit o lege care este bună, aşa vom face şi aici", a afirmat Dragnea.
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanta

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Constantin 10 Apr, 2019 16:27 Asa dupa cum este datina=apare o problema,apare si o comosie formata din reprezentanti a N" ministere pentru rezolvarea situatiei.!!Pana ce membri se pot aduna ,discuta si ajunge la o solutie ajungem la Calendele grecesti!!!!Se va finaliza ,probabil peste ani si ani!!Cand a promis psd ceva si s a rezolvat??Promisiunea lui Dragnea este o mare abureala.Sa nu uitam ca in sala era prezenta Vasilescu care nu are nimic de a face cu Armata.Ba ,da ,a introdus stoparea cresterii pensiei militare ,dupa dorinta proprie.Petarda cvu Tutuianu este doar o alta minciuna a acestei doamne nepricepute!!