Drama submarinistului român care a provocat cea mai mare tragedie navală. 9000 de morți. Decorat, erou, erou de film, alcoolic, condamnat

Astăzi se împlinesc 72 de ani de la cea mai mare tragedie navală petrecută vreodată în apele lumii. 

Asaltul secolului cum a fost numit atacul a avut loc în timpul celui de-al doilea război mondial a fost dat de Alexandru Marinescu, căpitanul submarinului sovietic S-13, care la 30 ianuarie 1945 a torpilat și scufundat vasul german Wilhelm Gustloff, cu peste 10.000 de refugiați la bord.

Peste 9.000 de oameni au murit în catastrofa respectivă.

Despre Alexandru Marinescu

Aleksandr Marinesko s-a născut la 15 ianuarie 1913, la Odesa, în familia fostului marinar militar român Ion Marinescu (stabilit în Ucraina la 1893), căsătorit cu Tatiana Koval (ucraineancă), originară din satul Lohvițî, regiunea Poltava.

Acolo a terminat primele șase clase după care a devenit ucenic la marină, unde obținând rezultate bune a fost repartizat la o școală maritimă pentru copii, după absolvirea căreia a mers pe diverse vase ale flotei de pe Marea Neagră ca marinar.

La 10 ani, a intrat în Colegiul marin din Odesa pe care l-a absolvit în 1933.

A urcat repede în grade și funcții: locțiitor trei, locțiitor doi, apoi căpitanul navelor „Ilici” și „Flota Roșie”.

După absolvirea unor cursuri a fost numit navigator pe submarinul Щ-306 (numit „Știuca”, «Пикша») al flotei din Marea Baltică.
 
Având rezultate excelente la pregătirea politico-militară, în 1940 este avansat la gradul de căpitan-locotenent și primește ca premiu un ceas de aur. În 1942 a fost decorat cu Ordinul Lenin pentru contribuția la căutarea mașinii de cifrare a mesajelor „Enigma”.
 
În 1944 a atacat cu tunul din dotarea submarinului vasul german „Siegfried”, căruia i-a provocat avarii majore ce au dus la scufundarea acestuia. A fost decorat cu Ordinul Steagul Roșu.
 
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a participat, în calitate de comandant de submarin, la numeroase lupte navale.
 
A intrat în istorie prin atacul nocturn de la 30 ianuarie 1945, când a torpilat și scufundat nava germană Wilhelm Gustloff, care avea 10582 oameni la bord (dintre care 8956 erau refugiați, majoritatea bătrâni, femei și copii).

Dintre aceștia pe vasul atacat se aflau 918 cursanți ai divizionului 2 de instruire al echipajelor de submarine, 173 de membri ai echipajului, 373 de femei din componența grupării navale auxiliare, 162 militari răniți și 8956 refugiați (majoritatea bătrâni, femei și copii). Wilhelm Gustloff naviga fără nave de escortă (contratorpilorul TF-19, care o însoțise inițial, s-a întors în port după ce a suferit o coliziune cu o stâncă submarină, fiind însoțit de a două navă din escortă - «Löwe»).

Din lipsă de combustibil, Wilhelm Gustloff se deplasa rectiliniar, fără a face zig-zag-uri antisubmarine; deasemenea, având bordajul deteriorat în urma bombardamentelor se deplasa cu o viteză de doar 12 noduri.

 
A fost cea mai mare navă scufundată de sovietici în cel de-al doilea război mondial.

În timpul aceleiași misiuni de luptă, submarinul S-13 a mai scufundat, la 9 februarie 1945, și vasul de transport naval General Steuben, cu 3.600 de ofițeri și soldați la bord.

Ca rezultat al misiunii de luptă din 30 ianuarie - 9 februarie 1945 Marinesko a fost propus pentru conferirea titlului de Erou al URSS, însă din motive rămase necunoscute titlul nu i s-a conferit, ulterior fiind decorat cu ordinul Drapelul Roșu.

În 1990 i s-a decernat, postum, titlul de erou al URSS.

După război și demobilizare, Marinesko a devenit alcoolic și chiar a fost condamnat la trei ani de închisoare, pentru furt, ispășiți în orașul-port Vanino, în Extremul Orient al Rusiei, în nordul Mării Japoniei. A murit pe 25 noiembrie 1963, la Leningrad.

Figura legendarului comandant apare în două filme (Să uitați de întoarcere, 1985 și Primul după Dumnezeu, 2005).

Apare și în romanul Drumul sângelui scris de laureatul Premiul Nobel pentru literatură Gunther Grass.

Sursa text și foto: wikipedia