Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:37 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Drona care a filmat accidentul de la Siutghiol a fost găsită de localnici

ro

19 Dec, 2014 12:39 3032 Marime text























Drona cu care un bărbat din Constanța a filmat primele clipe după prăbușirea elicopterului SMURD în lacul Siutghiol a fost găsită de localnici, relatează B1 TV.


Aparatul a fost predat la IPJ Constanța.

Imaginile surprinse pe dronă ar putea ajuta procurorii  militari în deslușira accidentului de pe lacul Siutghiol.
 
 


Un constănțean a afirmat, joi, că a mers la locul accidentului la puțin timp după prăbușirea accidentului și a surprins cu drona sa imagini cu o persoană care striga după ajutor, precum și o pată de ulei.


Bogdan Dumitru, proprietarul dronei, a declarat în emisiunea ”România acum” de pe B1 TV, că aparatul are 800 grame, e dotat cu elici și camere de luat vederi.

“Eu am acționat-o cu telecomanda de pe mal”, a spus Dumitru.

”Am aflat pe Facebook că s-a prăbușit un avion în lacul Siutghiol. Am făcut câteva minute până acolo. Cum am ajuns am ridicat drona exact deasupra accidentului. Înainte să ridic drona am stat să mi se localizeze sateliții. Și am mers deasupra incidentului și am început să filmez o pată de ulei și o siluetă a unui om care dădea din mâini. Am văzut o mașină de salvare. Pe dronă sunt imaginile”, a povestit bărbatul.

”Am surprins o pată de ulei și eram fix deasupra siluetei care dădea din mâni. Nu era nimeni pe lângă el (n.r. pilotul elicopterului). Am oprit filmarea, am făcut două poze și am repornit filmarea. Pe urmă am pierdut controlul dronei. Dacă găsim drona se va vedea tot ce era pe mal când am ajuns. eEau localnici pe marginea lacului”, a mai spus Dumitru.

Potrivit acestuia, drona a reușit să filmeze patru minute și jumătate.

”De două zile caut drona cu scafandru și sonar. Azi au venit jandarmii care căutau resturi. Au spus că tot ce vor găsi pe acolo va fi trimis direct la procuratură”, a mai spus Bogdan Dumitru.

”Am luat-o, am ridicat-o, la 174 de metri, deasupra petei de ulei și silueta pe care am văzut-o. Cineva în spatele meu a filmat pe cameră. De ce nu au apărut imaginile ca ala ce filmez eu și telemetria și distanța. Încercam să duc drona jos, nu am avut control. Nu am avut control video și apoi am pierdut drona. Dacă drona mea s-ar găsi s-ar vedea ce e de văzut. Strigau oamenii, mergi mai aproape să vedem cine e și când am dus mai aproape am pierdut controlul ei”, a spus bărbatul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii