Duminica a patra a Sfântului şi Marelui Post

Mântuitorul cobora de pe Muntele Tabor şi deodată mulţimea Îl îmbulzea şi I se închina! Dar, ,,I-a răspuns Lui unul din mulţime”... avea mare necaz  în casa lui. Acum se ţinea după Iisus, fiindcă  auzise că El este şi Dumnezeu. Niciodată nu şi-a închipuit că vine ,,ceasul” să-L caute. 
Evanghelia Duminicii a IV-a din Postul Mare (Marcu IX,17-32) ne vorbeşte despre acest moment şi acea împrejurare dramatică, când acesta îngenunchind I-a spus: ,,Învăţătorule am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut”. 



Mare nenorocire se abătuse, şi te cuprinde spaima la gândul că se poate întâmpla cuiva aşa ceva. Atât cât se picepea omul din acele vremuri îşi dă seama că nu este o boală oarecare, ci de altă ,,natură” şi nu-i găsea leacul, căci era un duh mut şi surd. Umblaseră pe unde auzise şi nu avea linişte, când vedea cum se zvârcolea de durere băiatul său.
,,Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte”. 
Era la un pas de disperare, descumpănit şi nu mai ştia încotr-o să apuce. Părea o cauză pierdută, căci apelase şi la Apostoli: ,,Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut”. 
La Domnul rămâne toată speranţa! Dacă nici Dumnezeu nu poate face o Minune...cine? Şi era mulţime multă şi cărturariι se sfădeau, aţintiţi la scena înspăimântătoare. Aşteptau ca să-l refuze pe acest năpăstuit, sau să se ,,împotmolească”...ca să-L hulească.
Necazul l-a îngenuncheat şi a început să-şi facă rugăciunea. Îi ştia  Domnul supărarea şi nu-i reproşează, dar Evanghelia povesteşte lecţia Vieţii, ca lumea să înveţe ceva:
,,Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine".  
Înseamnă că veneau şi-L căutau, doar atunci când aveau nevoie. Era o frământare şi încordare maximă; demonologie. L-au adus pe copil şi îndată necuratul, nesuferind Cuvântul şi simţind că-şi pierde posesia l-a trântit la pământ, căci din pruncie îl chinuia...vrând să-l piardă. 
,,Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi”! 
Dacă minunea nu se petrecea, astăzi nu mai aveam ,,scăpare”! O rugăciune care aduce izbăvirea de cel viclean. Dialogul pare stupid atunci când cineva are nevoie de ajutor ,,necondiţionat”,să-l  întrebi de credinţă! 
Ce Dumnezeu poate fi acesta? Când orice secundă contează, totuşi dialogul continuă şi ,,curge”.

Umanitatea trebuie să păstreze această ,,propoziţie” a veşniciei, dacă vrea să-şi găsească răspuns şi ,,vindecare”. Sunt vorbe amestecate cu lacrimi, suferinţă, nădejde şi credinţă rostite de omul trecut prin necaz.
,,Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”. 
Boala era cumplită şi afecta organele receptive, care ţin legătura cu lumea văzută. Puterea răului anihilase orice posibilitate de a comunica, sau de a striga suferinţa. Vicleanul reuşise să-i întrerupă orice legătură, deoarece pusese stăpânire pe ,,simţuri”. 
Ce dramă de familie, ce imagine şi ce coşmar! 
Mulţimea este curioasă să vadă ,,lupta”.
Domnul ceartă duhul necurat, care tăvăleşte copilul la pământ şi fuge. Spaimă şi bucurie i-a cuprins, dar urzeala cărturarilor şi fariseilor stătea la pândă cu cel rău.
,,Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim?” 
O recomandare dumezeiască de care nu doar creştinul trebuie să ţină seamă.
Postul este din Rai, iar fără puterea rugăciunii vrăjmaşul ne face ferfeniţă. Răcneşte şi ne dă târcoale, vrând să ne înghită. Nu putem rezista dacă nu avem armura Sfintelor Taine, fiindcă-i duh necurat, care i-a dat târcoale până şi lui Dumnezeu. Ne terfeleşte şi ne aduce ispite şi piedici, ca să nu avem parte de Bine şi să mergem împleticiţi de sforile trase din culisele întunericului...ca să nu-l recunoaştem. 

,,El le-a zis: ,,Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post”.
Fericit este acela care trăieşte Evanghelia şi nu renunţă la arma Sfintei Cruci, caci este un război nevăzut între Bine şi rău. 
,,Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.
Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.
Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare” (Efeseni VI,11-13).
A fost de ajuns porunca lui Dumnezeu şi copilul este luat de mână şi l-a dat tatălui, pentru că Hristos îl tămâduise.
Apostolii de abia după Rusalii ,,îmbrăcaţi” cu puterea Duhului Sfânt au înţeles de ce nu au putut să tămăduiască copilul şi au rămas nedumeriţi, când Iisus le spune că Fiul Omului va pătimi, dar va Învia.  
Să fim precauţi, căci acest duh rău îşi vâră coada în toate, iar lupta este spirituală... 
Într-o lume care îşi caută Calea dreaptă, să facem şi noi din credinţă Scară către cer, ca din treaptă în treaptă precum ne învaţă Sf. Ioan Scărarul pe care-l pomenim în această Duminică, să ajungem la El. 
Biserica ne cheamă să urcăm cu duhovnicie cele 30 de trepte, ca să înţelegem rostul Vieţii. Odinioară la Betel, Iacob vede cum îngerii coborau la oameni ca să-i înveţe drumul spre Cer! Încercarea ambiţioasă de a urca cu mândrie Sus, fără pocăinţă a produs la turnul  Babel, ,,gâlceava”.
Păstraţi-vă credinţa, ţineţi postul şi nu uitaţi de  rugăciune! 
,,Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii. Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului” (Efesni VI, 14-16).
Sursa foto: arhivă personală