După inundaţii cu efecte tragice În staţiunile din Bulgaria de la Marea Neagră, situaţia revine la normal
După inundaţii cu efecte tragice: În staţiunile din Bulgaria de la Marea Neagră, situaţia revine la normal
22 Jun, 2014 17:47
ZIUA de Constanta
2763
Marime text
Asociaţia Bulgară a Agenţilor de Turism (BATA) a anunţat că situaţia în staţiunile de la Marea Neagră revine la normal, în urma inundaţiilor care s-au soldat cu morţi şi evacuări în regiune, scrie presa bulgară potrivit Mediafax. De asemenea, BATA mai afirmă că infrastructura şi plaja sunt în stare bună, iar apa şi transporturile funcţionează normal, conform programului de vară, iar toate siturile de importanţă culturală şi istorică sunt accesibile şi deschise pentru vizitator, mai scrie Mediafax. Amintim că, în urmă cu puţin timp, un convoi format din opt autoturisme care au adus turişti români sinistraţi în Albena, a ajuns în Constanţa. În convoi au fost transportate 30 de persoane, opt din Constanţa, restul cetăţenilor români şi-au expirmat dorinţa de a mai continua concediile la Albena. Mai multe persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor care au avut loc în ultimele zile în regiunea turistică bulgară de la Marea Neagră.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii