După zece ani de coșmar, românca sechestrată în Italia și copiii ei, primesc vizita unor oficiali români
După zece ani de coșmar, românca sechestrată în Italia și copiii ei, primesc vizita unor oficiali români
22 Jun, 2018 12:10
ZIUA de Constanta
1490
Marime text
Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a vizitat, împreună cu Consulul General al României la Bari, Lucreția Tănase, centrul de asistență și protecție din Italia, în care este găzduită și românca Cristina Condrea.
Femeia a fost salvată în noiembrie 2017, după 10 ani în care fusese sechestrată de un cetățean Italian, și este cazată la centru alături de cei doi copii ai săi, informează un comunicat MRP.
Vizita a avut loc ieri, și a debutat cu o discuție îndelungată cu coordonatoarea centrului, fiind urmată de o întrevedere a delegației române cu doamna Condrea și cu cei doi copii.
Ministrul Natalia-Elena Intotero a vizitat spațiile de cazare, de masa, odihnă și recreere și s-a asigurat că acestea sunt decente. De altfel, în prezența delegației române și a personalului de specialitate, doamna Condrea s-a declarat mulțumită de condițiile de cazare și de calitatea hranei, care s-a îmbunătățit.
Ne-am asigurat că doamnei Condrea îi sunt asigurate condiții decente de viață, precum și asistență juridică de specialitate pentru cele două acțiuni judecătorești împotriva tatălui copiilor. Atât doamna Condrea, cât și copiii au trecut printr-un calvar și ne-am bucurat să constatăm că starea lor este mult îmbunătățită, atât fizic, cât și emotional. Doamna Condrea menține un contact permanent cu mama sa, aflată în România, și îi dă detalii despre situația ei și a copiilor. Evident, își dorește să se întoarcă în România după finalizarea acțiunilor din instanță. Și ea, și copiii dețin deja pașapoarte românești, prin grija Consulatului General de la Bari, a precizat ministrul Natalia-Elena Intotero.
Doamna Condrea și-a manifestat aprecierea pentru interesul statului român față de cazul său și a insistat să nu fie publicate fotografii cu ea și copiii, nici detalii despre centrul unde este instituționalizată, având în vedere măsurile de protectie și securitate care se impun într-o asemenea situație.
Ministrul Intotero s-a întâlnit, în cadrul vizitei la centru, și cu un minor român în vârstă de 15 ani și cu fratele lui în vârstă de 8 ani. Cel mare, care urmează să fie repatriat spre finalul acestei luni, a solicitat sprijin pentru a beneficia de cursuri de limba română. Demnitarul a stat de vorbă și cu alți 4 minori români instituționalizați după ce serviciile sociale italiene constataseră că spațiile în care locuiau erau improprii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii