Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:55 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elena Udrea, audiată de peste trei ore în dosarele Microsoft şi Gala Bute

ro

10 Feb, 2015 15:46 1679 Marime text
Elena Udrea a venit astăzi, la ora 12.00, la DNA, după ce a fost citată de procurori, în urma avizelor de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului PMP, în dosarele Microsoft şi Gala Bute, în care este acuzată de fapte de corupţie.

Deputatul PMP Elena Udrea a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) cu cinci minute înainte de ora 12.00, stabilită cu procurorii care au citat-o să se prezinte, în dosarele Gala Bute şi Microsoft.

Udrea a spus, la intrarea în sediul DNA, că a venit pentru a da declaraţii în dosarul Microsoft.

Elena Udrea este acuzată, în dosarul Microsoft, de trafic de influenţă (fapte în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea), trafic de influenţă (fapte în legatură cu derularea contractului e - Romania), spălare de bani şi fals în declaraţii de avere.

În dosarul Gala Bute, fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi luare de mită. Faptele au legătură cu atribuirea şi folosirea unor fonduri din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada 2010 - 2012.

În faţa sediului DNA sunt şase persoane care au huiduit-o pe Elena Udrea atunci când a ajuns la DNA şi care au pancarte pe care scrie "Toţi băsiştii la puşcărie", "Bă$€$cu e aici", "Mai am un singur dor, Bă$€ la vorbitor (pe interior) şi Nuţi la Târgşor".


Sursa: Mediafax
Sursa foto: jurnalul.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii