Elena Udrea rămâne sub control judiciar în dosarul „Gala Bute”
Elena Udrea rămâne sub control judiciar în dosarul „Gala Bute”
27 Oct, 2015 08:55
ZIUA de Constanta
1758
Marime text
Ieri, fostul ministru s-a plâns în sala de judecată, de faptul că magistrații au ridicat măsura controlului judiciar doar în cazul denunțătorilor săi, care au preferat să arunce vina pe ea.
„Pentru cei care și-au recunoscut faptele și au cerut procedura simplificată s-a ridicat controlul judiciar, ceea ce mi se pare inechitabil, pentru că, dacă unii oameni își recunosc faptele, se întâmplă fie că le-au făcut, fie pentru că au preferat să denunțe, aruncând vina pe mine”, a declarat Elena Udrea, potrivit agerpres.ro.
Instanța a decis la un termen anterior, revocarea controlului judiciar în cazul a patru inculpați din dosar - Ștefan Lungu, Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu și Dragoș Botoroagă.
Acestă decizie nu a fost contestată de DNA, după ce aceștia și-au recunoscut vinovăția.
Vă reamintim că Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul „Gala Bute”, fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Conform informațiilor oferite de Direcția Națională Anticorupție, fostul ministru ar fi coordonat un sistem prin care Lungu, Topoliceanu, Nastasia și Breazu, au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de ministerul pe care îl conducea.
Sursa foto: radio.ubbcluj.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii