Elevi constănţeni, premiaţi de Enel în cadrul concusrului Play Energy

01 Dec, 2013 16:19
ZIUA de Constanta
3369
Marime text
Enel România a premiat vineri, 29 noiembrie, câștigătorii celei de-a 7-a ediții a concursului național Play Energy și pe cei ai competiției interne We are Energy. Cele două proiecte promovează diseminarea cunoștințelor și conștientizării cu privire la probleme de energie, implicând copiii și tinerii în descoperirea lumii științei și energiei.
Play Energy este un proiect educațional dezvoltat de Enel la nivel internațional în 10 țări (Brazilia, Chile, Costa Rica, Guatemala, Italia, Panama, România, Rusia, Slovacia și Spania), dedicat școlilor generale și liceelor. A fost lansat în 2003 iar ediția de anul trecut a implicat 465.000 de tineri din întreaga lume. Scopul proiectului este de a crește gradul de conștientizare în rândul tinerelor generații asupra lumii complexe a energiei. Tema de anul acesta, „Pătrunde în inima energiei”, a ajuns în peste 800 de școli și la 40.000 de elevi din România, un număr de 334 de proiecte fiind înscrise în competiție. Profesorii au primit kit-uri educaționale pentru a explora, împreună cu elevii lor, subiecte ce privesc sistemul energetic din prezent, pentru a afla mai multe despre aspectele tehnologice, științifice și istorice ale sectorului energetic și pentru a descoperi mai multe despre inovațiile și realizările Enel.
Premiul întâi în cadrul competiției pentru licee a fost acordat anul acesta echipei formate din trei elevi (clasa a 11-a) ai Colegiului Național Grigore Moisil, București, pentru proiectul lor „Energie pas cu pas”. Sub coordonarea doamnei profesor Simona Buiu, cei trei elevi au realizat un proiect ce folosește energie produsă de mers în generarea de electricitate. Echipa a proiectat prototipul și a calculat eficiența acestuia în cazul în care proiectul e implementat într-un parc cu o suprafață de 2 kilometri pătrați.
Locul doi a fost ocupat de clasa a XI-a de la Colegiul Național Regina Maria din Constanța, pentru proiectul „The Smart House” („Casa inteligentă”). Premiul trei a fost obținut de elevii clasei a X-a A a Liceului Teoretic Sebiș din Arad, pentru proiectul „Electricitatea este… puterea mea”.
La categoria gimnaziu, premiul întâi a fost câștigat de elevii clasei a VI-a de la Școala Gimnazială nr. 6, Timișoara, pentru proiectul „Fluxul de călători – generator de electricitate”. Locul doi a fost ocupat de proiectul „Let’s play with energy” („Să ne jucăm cu energia”) al clasei a VI-a A de la Colegiul Național Regina Maria din Constanța. Premiul trei a mers la Școala Gimnazială nr. 23 Sf. Silvestru din Bucureşti, pentru elevii clasei a V-a A, cu proiectul „Căsuţele eco”.
We are Energy se adresează copiilor angajaților Enel, având drept scop educarea tinerei generații în spiritul valorilor sociale. Tema de anul acesta, „Rețetă pentru sănătate”, a încredințat valorile Enel imaginației și creativității copiilor. Copiii au putut înscrie proiecte la 2 categorii – Am grijă de... și Rețetele We are Energy. Cei 15 câștigători (cu vârste cuprinse între 8 și 17 ani) provin din toate județele în care Enel activează în România.
În cadrul ceremoniei de premiere, câștigătorii au fost felicitați de conducerea Enel România, reprezentanți ai Ministerului Educației și ai Inspectoratelor Şcolare Judeţene. DJ Escu a fost gazda evenimentului, în timp ce Alina Eremia și Dorian Popa au făcut un show memorabil pentru copii.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii