Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:59 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevii vor avea liber și vineri. Ministerul Sănătății a recomandat suspendarea cursurilor din cauza epidemiei de gripă (document)

ro

23 Jan, 2019 18:11 3543 Marime text
Conform raportărilor INSP, săptămâna 14 – 20 ianuarie 2019 a avut un caracter epidemic, la fel ca și săptămâna anterioară acesteia.  Numărul cazurilor de infecții respiratorii acute a crescut din nou cu peste 20% faţă de nivelul așteptat.  Conform specialiștilor, dacă şi cea de a 3-a săptămână consecutiv își va menține caracterul epidemic, va fi declarata epidemia de gripa, informează Ministerul Sănătății. 

Ministerul Sănătății a informat astăzi Ministerul Educației Naționale despre situația privind evoluția infecțiilor gripale şi despre oportunitatea unei măsuri suplimentare de prevenire a îmbolnăvirilor cu gripa, care constă în suspendarea cursurilor in unitatile de invatamant preuniversitar pentru data de 25 ianuarie 2019. Aceasta măsură a fost aprobată printr-un  Ordin al ministrului Educației Naționale.  Astfel, dat fiind că 24 ianuarie este declarata oficial zi libera,   timp de 4 zile, copiii vor putea evita expunerea in colectivitati.

“ Vom continua sa supraveghem atent evolutia gripei in toata tara. Impreuna cu Ministerul Educatiei, vom continua triajul epidemiologic in unitatile de invatamant saptamana viitoare,  odata cu realuarea activitatii in unitatile scolare. Recomand parintilor sa puna accent in continuare pe masurile igienico-sanitare , iar  pe parcursul celor 4 zile libere  sa evite expunerea copiilor in colectivitati”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sanatatii.

 Masurile de prevenire si control demarate de Ministerul Sanatatii saptamana trecuta,  la debutul sezonului gripal, se mentin in perioada urmatoare.

Deciziile de suspendare  a orelor de curs pe o perioada limitata de timp  se vor aplica punctual.

De asemenea, in  urma analizei solicitarilor transmise de medicii de familie si centralizate de Directile de Sanatate Publica, Ministerul Sanatatii a demarat procedurile pentru a achizitiona suplimentar  un numar de aproximativ 25.000 de doze de vaccin.

„Este imbucurator faptul ca  numarul persoanelor din categoriie  de risc au ales sa se vaccineze in numar mai mare in acest sezon, astfel incat din cele 1.300.000 de doze achizitionate initial de Ministerul Sanatatii mai sunt la medici de familie aproximativ 24.000. Vaccinarea este cea mai eficienta metoda de prevenire a gripei, de aceea am decis  sa suplimentam  numarul de vaccinuri gripale  pentru a  oferi protectie unui numar cat mai mare de persoane din categoriile de risc, pentru care asiguram vaccinarea gratuita. Vom urgenta procedurile de achizitie si estimam ca saptamana  viitoare  poate  incepe distribuirea acestora  catre medicii de familie”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sanatatii.

Recomandam populatiei  sa aplice cu rigurozitate a recomandarile specialistilor pentru evitarea imbolnavirilor si a raspandirii virusului gripal:
•        Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugereaza gripa si care poate stabili o eventuala indicatie pentru spitalizare;
•        Izolarea voluntara la domiciliu a persoanelor care prezinta simptomatologie asemanatoare gripei;
•        Respectarea etichetei tusei si stranutului (utilizarea de batiste de unica utilizare sau tuse/stranut la nivelul partii interne a articulatiei cotului);
•        Igiena adecvata a mainilor, in vederea reducerii raspandirii virusului;
•        Purtarea echipamentului de protectie adecvat (masti, manusi, halate) de catre vizitatori si personalul medical;
•        Continuarea vaccinarii antigripale
In functie de situatia epidemiologica,  unitatile sanitare sunt responsabile sa limiteze accesul vizitatorilor in spitale, in special in sectiile cu risc crescut. 


UPDATE. 

Astăzi, ministrul Educației Naţionale emite ordinul prin care în data de 25 ianuarie 2019 vor fi suspendate cursurile în toate unitățile de învățământ.
 
Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei școlare până la sfârșitul semestrului, respectiv al anului școlar, stabilite de consiliul de administreția al unității de învățământ și comunicate Ministerului Educației Naționale.

UPDATE. Oficial de la Ministerul Educației 

Potrivit Ministerului Educației Naționale, eineri, 25 ianuarie 2019, elevii şi preşcolarii din toate unităţile de învăţământ preuniversitar din ţară vor fi liberi, conform unui ordin emis de Ministerul Educaţiei Naţionale, ca urmare a recomandărilor Ministerului Sănătăţii.


Astfel, conform datelor raportate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, în săptămâna precedentă a fost înregistrată a doua săptămână epidemică din acest sezon gripal, cu o activitate gripală cu un trend crescător.

Decizia de ultimă oră a Ministerului Educaţiei Naţionale a fost luată ca măsură ce poate determina limitarea extinderii circulaţiei virusului gripal în rândul preşcolarilor şi elevilor. Având în vedere că data de 24 Ianuarie este declarată oficial zi liberă, copiii vor fi mai puţin expuşi, timp de patru zile, riscului crescut de îmbolnăvire din cadrul colectivităţilor.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • analfabeto 23 Jan, 2019 19:49 la fel ca saptamana anterioara nu la fel CA SI saptamana anterioara