Flavia Pennetta despre Simona Halep „Este impresionant felul în care evoluează"
Flavia Pennetta despre Simona Halep: „Este impresionant felul în care evoluează"
30 Mar, 2015 16:11
ZIUA de Constanta
1749
Marime text
Flavia Pennetta a vorbit despre Simona Halep cu câteva ore înainte de startul partidei pe care cele două o vor disputa în optimile de finală ale Openului de la Miami.
Tenismena italiancă, aflată pe locul 28 în ierarhia WTA, se aşteaptă la o partida foarte grea.
"Cu siguranţă, împotriva Simonei va fi un meci foarte greu. Ea joacă foarte bine, a crescut foarte mult în ultimii ani şi este impresionant felul în care evoluează. Vine după multe partide câştigate, un turneu important câştigat, la fel cum a fost şi cel de la Dubai. Va fi complicat să câştig, dar voi încerca", a spus Pennetta pentru Digi Sport.
În ultimii doi ani, Simona Halep a progresat enorm, însă Pennetta nu este surprinsă de această ascensiune a sportivei noastre.
"Nu m-a surprins mult, pentru că mi-o amintesc încă de când era mai mică. Era junioare şi se vedea că are multe posibilităţi, promitea mult şi apoi, cu timpul, s-a maturizat. Este tot tânăra, la fel de micuţa că la 16 ani şi nu mă surprinde pentru că pare să fie predestinată pentru asta", a continuat aceasta.
În încheiere, Pennetta a fost întrebată dacă Simona poate câştigă un turneu de Grand Slam şi ajunge pe primul loc în ierarhia WTA: "Da! Cu siguranţă, da", a fost răspunsul ei.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii