Euro a depăşit 4,54 lei, iar dolarul a atins un alt record istoric
Euro a depăşit 4,54 lei, iar dolarul a atins un alt record istoricBanca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat astăzi un curs de referinta de 4,5409 lei/euro, in crestere cu 0,1% fata de nivelul din sedinta precedenta si nivel maxim din 10 ianuarie 2014, pe o tendinta regionala care s-a adaugat ingrijorarilor investitorilor legate de o eventuala instabilitate politica in Romania. Dolarul a urcat din nou peste pragul de 4,35 lei si a atins un nou nivel maxim istoric, scrie news.ro, citat de hotnews.ro.
Vineri, BNR a afisat un curs de 4,5363 lei/euro.
Leul a fost afectat miercuri de tendinta regionala, in conditiile in care zlotul si forintul au pierdut, de asemenea, teren in fata euro.
Insa investitorii sunt ingrijorati de posibilitatea unei instabilitati politice pronuntate in Romania, dupa ce presedintele a respins propunerea de premier a coalitiei PSD-ALDE si a cerut o alta nominalizare, iar liderii coalitiei au amenintat cu demararea procedurilor de suspendare a presedintelului.
Ingrijorarile afecteaza si imprumuturile statului.
La ultima licitatie de titluri de stat, de joi, Ministerul Finantelor a respins toate ofertele bancilor la licitatia de certificate de trezorerie scadente in 20 decembrie 2017, in conditiile in care oferta bancilor a fost foarte slaba, iar dobanzile solicitate au fost considerate prea mari.
In plus, Indicatorul Robor la 3 luni, in functie de care se calculeaza dobanzile la cele mai multe credite in lei, a urcat marti, in prima sedinta interbancara de dupa Craciun, pana la 0,90% pe an, nivel maxim din 25 ianuarie, de la 0,85% in sedinta precedenta.
Dolarul american, cotat indirect in piata romaneasca prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat de la 4,3397 lei pana la 4,3504 lei, nou nivel maxim istoric.
Dolarul SUA este moneda de referinta pe plan international pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar importurile din Asia depind, de asemenea, de moneda americana.
Cursul francului elvetian a crescut la 4,2322 lei, de la 4,2224 lei in sedinta precedenta.
Sursa foto: economica.net
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp