Evenimentul Zilei Abuzurile lui Nicușor Constantinescu îi îmbogățesc pe străini
Evenimentul Zilei: Abuzurile lui Nicușor Constantinescu îi îmbogățesc pe străini
17 Sep, 2014 02:36
ZIUA de Constanta
2735
Marime text
Parcul eolian ilegal din apropierea Constanței bagă sute de milioane de euro în buzunarele cehilor de la CEZ scrie, în ediţia on line de astăzi, Evenimentul Zilei.
Compania cehă CEZ Group câștigă, în Dobrogea, sute de milioane de euro din certificatele verzi plătite de români pentru energia electrică produsă din exploatarea unui parc eolian construit ilegal, din cauza fărădelegilor săvârșite de Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța.
ITC Constanța a semnalat ilegalitatea
Scandalul construirii ilegale a celui mai mare parc eolian din Europa este strâns legat de numele lui Nicușor Constantinescu. Potrivit sentințelor judecătorești, acesta a emis autorizații de construcție ilegale, definitive și irevocabile, prin care a permis ridicareaparcului pe teritoriul comunei Cogealac, mai scrie evenimentul zilei.
Începând din 2007, în comuna constănțeană și în alte două comune învecinate (Fântânele și Grădina) a început dezvoltarea unui parc eolian de către spaniolii de la SC Eolica Dobrogea. Pe firul afacerii a intrat însă și firma cehească CEZ, care s-a apucat să construiască pe baza unei autorizații de construcție emisă ilegal de Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța. Documentul nu respecta prevederile Legii 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor în construcții. Ilegalitatea a fost constatată și de către Inspectoratul de Stat în Construcții (ITC) Constanța, care a și solicitat în luna august 2010, „anularea autorizaţiei nr. 44 emisă pe 14 iulie 2010, prin care a autorizat executarea lucrărilor de construire a Parcului eolian Cogealac, putere instalată 195 MW”.
Mai multe detalii pe evz.ro/abuzurile-lui-nicusor-constantinescu-ii-imbogatesc-pe-straini.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii