Evocare Constănțeanul Ion Toboşaru, Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius, a plecat în stele

Omul de întinsă şi rafinată cultură, filosoful, profesorul, poetul Ion Toboşaru a plecat  în Regatul mirilor rubinii, așa cum își intitula cea de-a 24-a plachetă de poeme, apărută într-o editură constănțeană în 2001.

S-a născut la Constanţa, la 1 noiembrie 1930. Este, cu siguranţă, una dintre copleşitoarele personalităţi ale culturii române de astăzi. De șase decenii ani preda în învăţământul superior şi de peste 40 de ani se afla şef al  catedrei de estetică, istoria şi teoria artelor şi tot de atunci  conducea doctorate. La Universitatea Bucureşti a fost decan, prorector, iar la Academia de teatru şi film alte funcţii didactice pe care le-a ocupat. Academia Română i-a conferit premiul “I.L.Caragiale“, iar participarea sa la numeroasele congrese internaţionale de estetică i-au adus o recunoaştere pe măsură. Coautor al masivelor volume “Teatrul românesc contemporan”, ”Cinematograful românesc contemporan”, autorul unor studii  precum “Principii de estetică,” “Contururi teatrologice”, “Introducere în estetica teatrului contemporan”, dar şi a unor numeroase plachete de versuri. Poezie evanescentă, de adâncă emoţie, greu  bănuită la omul de severă vocaţie didactică. ”Eşti tu, azurul învierii”, ”Ducatul Cedrilor de seară”, ”Crugul venerelor nopţi”, “Autumnale”, “Ostrovul iubirii”, ”Lebedele asfinţirii” şi multe alte titluri ale unei poezii tulburătoare, atât de altfel decât a celorlalţi dar atât de adevărată!



Cei mai mulţi l-au numit cu respect Sir Toby. Ca o  recunoaştere unanimă a distincţiei, a aristocraţiei sale de caracter şi spirit. Poate şi pentru că dincolo de privirea  despicătoare, clară, adumbrită de marile sprâncene, se ghicea  sufletul cald, bonomia, tandreţea.

O excelentă prezentare i-a lăsat în litere pe coperta antologiei Contururi spectacologice crepusculare,  teatrologul Michaela Tonitza Iordache: ”E un Sir, un boier al spiritului, al culturii, al civilizației, al vieții de zi cu zi. O trece cu liniște, cu măsură, cu seninătate. Profesor solar, poet al ”miruitelor nuntiri”, a intrat, deja, în dicționarele noastre de suflet ca un personaj de referință. Nu știu să fi supărat vreodată pe cineva. Dar nici nu am auzit de cineva care să nu-l îndrăgească.Impune cu blândețe și cu umor raporturile cu ceilalți, care, totdeauna și sigur, sunt de respect. Nu se grăbește, nu se agită, nu intră în panică, dar e exact acolo unde și când trebuie. În preajma lui nu prea poți să ai accidente de comportament. Cultura și umorul îi dau un olimpianism înnăscut și sigur, moștenit și de la marii săi maeștri Tudor Vianu, Iorgu Iordan și Alexandru Rosetti. Pentru mulți, e o prezență de referință, o ființă la care te raportezi, în funcție de care înveți să te comporți. Știe ce este și ce nu este important. Nu se apleacă decât asupra lucrurilor care au sens. Și mai e ceva, poate cea mai însemnată calitate a sa: conduita morală, adică demnitatea. De aici, poate uneori, și o undă de tristețe. Dar lăsați, domnule Profesor, cu ajutorul lui Dumnezeu trecem, alături de dumneavoastră, împreună, toate relele.”

Cu destui ani în urmă mi-a purtat paşii, aidoma atâtor alţi candidaţi la titlul de doctor în ştiinţe filologice sau teatrologice. Susţinându-şi referatul de conducător de doctorat pentru o  teză privind receptarea teatrului în presa dobrogeană în perioada 1878-1944, profesorul mărturisea audienţei încă de la început, cu ton cald, răscolitor, sentimentul său de apartenenţă la spiritul Dobrogei. Şi  convingerea că aceasta deţine caratele culturii iluminatoare.

A fost unul dintre valoroșii Doctor Honoris Causa ai Universității Ovidius, înobilând galeria marilor personalități care cinstesc urbea academică tomitană. Cred că a fost singura cinstire pe care i-a adus-o orașul natal.
 
”Zidește-mi domul asfințirii/În landul mirilor rubini/Altarul crinelor nuntirii/Ducatul cedrilor dormirii/Edenul christelor lumini.”