evz.ro Internele se pregătesc de concedieri în 2011
evz.ro:Internele se pregătesc de concedieri în 2011Astfel, potrivit proiectului de act normativ, numărul de posturi ocupate de poliţişti, cadre militare în activitate, soldaţi şi gradaţi voluntari, preoţi militari, funcţionari publici şi personal contractual din MAI se reduce, la nivelul ordonatorilor de credite, astfel încât să se asigure, pentru anul 2011, încadrarea în cheltuielile bugetare aprobate.
De asemenea, „în vederea respectării ţintei de deficit bugetar şi încadrarea cheltuielilor de personal în limita alocată pentru anul 2011, se impune, în mod excepţional, ca MAI să implementeze unele măsuri de redimensionare a numărului de posturi ocupate de poliţişti, cadre militare, soldaţi şi gradaţi voluntari, funcţionari publici şi personal contractual”. „Numărul de posturi se reduce, la nivelul ordonatorilor de credite, astfel încât să se asigure încadrarea în cheltuielile bugetare aprobate, potrivit legii, pentru anul 2011”, au explicat oficialii ministerului condus de Traian Igaş.
Angajaţiilor le va fi „analizată” activitatea
Iar implicarea în fapte cu caracter penal, antecedentele disciplinare, comportamentul necorespunzător cerinţelor de etică şi deontologie profesională, sunt doar câteva din criteriile prin care MAI vrea să reducă numărul de posturi ale personalului.
În proiectul de lege, reprezentanţii MAI explică necesitatea actului normativ precizând că „acest proces are în vedere creşterea capacităţii operative prin reducerea nivelurilor ierarhice, scurtarea timpului de luare şi transmitere a deciziei, a timpului de reacţie, precum şi diminuarea numărului de efective din structurile-suport în vederea reducerii deficitului de personal din cele operative”.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp