Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:55 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

EXCLUSIVITATE-Secăreanu, înlăturat din fruntea fostului „Doi şi-un sfert” George Dorel Popa, noul şef interimar al SIPI Constanţa

ro

24 Mar, 2011 13:13 3729 Marime text

George-Dorel-Popa.jpgSurse neoficiale însă bine informate arată că marţi, 22 martie, subcomisarul Florin Dan Secăreanu ar fi fost schimbat de la conducerea Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) – Structura Teritorială Constanţa, fostul „Doi şi-un sfert”, din cauza „managementului defectuos”.

Potrivit aceloraşi surse, comisarul-şef George Dorel Popa, fostul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, conduce, în prezent, structura teritoarială a Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă. Şi asta până la organizarea unui concurs. De menţionat că anul acesta, de Ziua aniversară a Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, pe 1 februarie, inspectorul principal Florin Dan Secăreanu a primit gradul de subcomisar, trecând astfel în Corpul ofiţerilor superiori. După cum arătam şi în numerele trecute, Mugurel Alexa şi Cristian Olaru, cei doi agenţi din cadrul Secţiei 2, despre cei doi s-a spus că ar fi cerut, luna trecută, şpagă unui bărbat din cartierul Palazu Mare pentru a-i înapoia talonul auto, nu au fost reţinuţi deoarece flagrantul ar fi fost ratat de Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă şi de Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Cu toate acestea, comisarul-şef Ioan Tomescu, şeful SIF, a infirmat participarea la presupusul flagrant ratat. Cotidianul ZIUA de Constanţa relata încă din ediţia din data de 22 decembrie 2010 că fostul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa activează ca ofiţer specialist operativ în cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa. De altfel, pe data de 21 decembrie, comisarul şef Popa a şi participat ca reprezentant al SIPI Constanţa la evaluarea activităţii Unităţii Speciale 72 Jandarmi Pază şi Protecţie Instituţională Cernavodă pe anul 2010. Încă de la plecarea din fruntea Poliţiei Judeţului Constanţa, George Dorel Popa declara că nu îşi doreşte funcţia de adjunct al IPJ Constanţa, nici pe cea de inspector şef al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră, însă a promis „surprize”.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • mariana 24 Mar, 2011 15:49 Mult succes! Sa fie la fel de bun ca atunci cand era la politie.