Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:09 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exercițiu militar pe Dunăre. Militarii de la Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu” participă la „Danube Protector 19.1”

ro

02 Apr, 2019 18:48 1910 Marime text
Militarii de la Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu” participă, în perioada 1-5 aprilie 2019, la Exercițiul „Danube Protector 19.1”, care se desfășoară pe Brațul Măcin, între km 54 – km 49.

Potrivit Statului Major al Forțelor Navale, trei nave militare fluviale din Tulcea și șapte nave militare fluviale din Brăila au navigat în amonte pe Dunăre, în zona raionului Peceneaga, pentru a executa trageri cu sistemele de artilerie de la bord, iar un pluton de infanteriști marini asigură securitatea în proximitatea terestră a raionului.

„Navigația în zona de desfășurare a tragerilor este restricționată, în perioada 2-3 aprilie, în intervalul orar 07.00-22.00, iar navele și convoaiele fluviale sunt obligate să mențină în funcțiune radiotelefonul în canalul VHF 16, pentru a solicita informații de la Căpitănia Portului Măcin, cu 5 km în amonte/ aval de zona restricționată, conform unui aviz emis de către Administrația Fluvială a Dunării de Jos AFDJ Galați” - au mai precizat reprezentanții Statului Major al Forțelor Navale. 


Flotila Fluvială a Forțelor Navale Române are ca misiune principală asigurarea securității căilor de comunicație fluviale și este alcătuită din trei divizioane de nave, respectiv un divizion de monitoare, un divizion de vedete fluviale și un divizion de nave de sprijin logistic, dar are în compunere și Regimentul 307 Infanterie Marină, pentru desfășurarea de acțiuni amfibii și aeropurtate, în raioanele costiere, lagunare și de deltă din nordul Dobrogei. 

Sursa foto cu rol ilustrativ. ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii