Faleza din Eforie Sud se prăbuşeşte în continuare, în ciuda lucrărilor de consolidare(Video)
Faleza din Eforie Sud se prăbuşeşte în continuare, în ciuda lucrărilor de consolidare(Video)
Deşi lucrările de consolidare a falezei din Eforie Sud au fost demarate de mai bine de o lună, zilnic, bucăţi tot mai mari se desprind din mal. Viteza de surpare creşte şi ea, iar oamenii care locuiesc în zonă se întreabă în cât timp va ajunge prăpastia şi în grădinile lor.
Localnicii s-au resemnat deja. Autorităţile îi condamnă pentru că şi-au ridicat case prea aproape de faleză. Numai că oamenii au altă explicaţie: "Nu casa e aproape de faleză. A înaintat ruptura malurilor cu rapiditate încât a ajuns malul prăbuşit aproape de casă".
Deşi la stabilizarea zonei se lucrează de mai bine de o lună, toată munca depusă până acum pare în zadar. Soluţiile găsite de specialişti nu au fost potrivite pentru că nu s-a luat în calcul şi nivelul ridicat de umiditate din sol.
"După cum se ştie, fenomenul de prăbuşire a falezei nu a fost remediat. Riscul este menţinut în continuare. Am solicitat constructorului să procedeze la un studiu geotehnic", a declarat Gigi Chiru, inspecor şef ISC Constanţa.Numai că studiile efectuate de specialişti nu îi liniştesc pe oameni. Ei sunt cei care zilnic trăiesc cu spaima că grădinile şi casele lor pot ajunge oricând în mare.
Deşi au fost avertizaţi de specialişti, mulţi încă vor să ridice construcţii în zonă. Până acum 40 de metri de pământ s-au prăbuşt în ultimul an. Unii localnici au pierdut aproape o jumătate din suprafaţa curţii.
Lucrările de consolidare a falezei vor dura încă patru luni. Costurile estimate pentru acest proiect se ridică la 800.000 de euro.
Sursa: antena3.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp