Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:14 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Falezele, reabilitate cu peste 52 milioane de euro până în 2013

ro

22 Aug, 2011 17:22 1390 Marime text

Lucrările de reabilitare a falezelor din Costineşti, Tuzla, Eforie şi Constanţa sunt în curs de realizare şi vor fi finalizate în maximum doi ani, valoarea inves-tiţiei fiind de 52,6 milioane de euro, sumă ce provine de la bugetul central, anunţă Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL), Cătălin Anton, a declarat, vineri, pe parcursul unei vizite efectuate la falezele aflate în reabilitare, că la Costineşti, Tuzla şi Eforie lucrările sunt efectuate în prezent în proporţie de peste 50% şi vizează "consolidarea piciorului falezelor, profilarea şi protecţia taluzului, colectarea şi evacuarea apelor pluviale, precum şi drenarea şi evacuarea apelor de infiltraţie". În cazul zonelor cu plajă, constructorii aplică pe faleză "o saltea de geotextil".

La Constanţa, lucrările de reabilitare nu au fost încă demarate, fiind în curs procedurile de obţinere a certificatului de urbanism.

La Costineşti, Tuzla şi Eforie vor fi reabilitate falezele pe o lungime de circa 14 kilometri, iar sumele alocate sunt de peste 40 de milioane de lei pentru Costineşti, 85 milioane de lei pentru Tuzla, aproximativ 75 de milioa-ne de lei pentru Eforie Nord, Eforie Sud şi cordonul dintre cele două staţiuni, iar aproximativ 20 de milioane de lei sunt alocate consolidării falezelor din Constanţa.

Potrivit reprezentantului ABADL, în 2012 vor demara lucrările de reabilitare a plajelor din staţiunea Mamaia - partea de sud, Constanţa şi Eforie Nord, investiţie cu fonduri europene în valoare de peste 150 milioane de euro făcută în zonele unde erodarea plajelor este accentuată, în anumite locuri ele fiind "înghiţite" de mare cu până la doi metri.

Vizita pe şantierele de lucru, efectuată de purtătorul de cuvânt al ABADL împreună cu ziariştii, a arătat că în intervalele respective de timp utilajele erau staţionate, într-o zonă un muncitor dormea într-un camion, lăsând impresia că şantierele erau închise.

"Este treaba constructorilor cum îşi programează desfăşurarea activităţii. Pentru noi important este că lucrările sunt finalizate conform graficelor stabilite", a afirmat Cătălin Anton.

Conform studiilor de specialitate efectuate în zona costieră a Mării Negre, pe sectorul Midia - Vama Veche, s-a evidenţiat fenomenul de eroziune a plajelor şi falezelor, având drept consecinţă apariţia unor prăbuşiri şi alunecări care pun în pericol viaţa localnicilor şi a turiştilor, cât şi stabilitatea construcţiilor amplasate la partea superioară a falezelor, împiedicând astfel dezvoltarea socio-economică a întregii zone costiere.

În aceste condiţii, la iniţiativa ABADL au fost aprobate ample lucrări de consolidare a falezelor, singurele de acest gen din ţară, a afirmat purtătorul de cuvânt al instituţiei.

http://www.bursa.ro/?s=companii_afaceri&articol=137031

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii