Familia lui Bercea Mondial a fost condamnată pentru că l-ar fi șantajat pe Mircea Băsescu (minută)
Familia lui Bercea Mondial a fost condamnată pentru că l-ar fi șantajat pe Mircea Băsescu (minută)
29 Oct, 2015 13:06
ZIUA de Constanta
3149
Marime text
Iată pedepsele pe care le-au primit cei cinci inculpați:
Angel Florin - 12 ani 11 luni și 20 zile;
Marius Constantin (ginerele lui Bercea Mondial) - pedeapsă cu executare 4 ani ani și 6 luni;
Anghel Fănica (soția lui Bercea) - trei ani și 9 luni cu executare;
Izaura Anghel (soția Marius Constantin) - 4 ani și 5 luni și 10 zile
Anghel Grinică Ion - 6 luni prin măsură educativă neprivativă de libertate.
Sentinţa a fost dată de Nermin Apzait, judecător al Tribunalului Constanţa, şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
UPDATE - Minută Tribunal Constanţa
„Solutia pe scurt: În baza art.386 Cod procedură penală, Respinge ca nefondată cererea de schimbarea încadrării juridice a faptelor din rechizitoriu, formulată de inculpaţi ,constând în înlăturarea dispoziţiilor art.13 ind.1 din Legea nr.78/2000 . 1) În baza art.13 ind.1 din Legea nr.78/2000, raportat la art.207 alin.1,2,3 Cod penal , cu aplic.art.5 alin.1 Cod penal şi cu aplic.art.19 din Legea nr.682/2002,condamnă pe inculpatul ANGHEL FLORIN la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare (fapta din 01.11.2013). În baza art.13 ind.1 din Legea nr.78/2000, raportat la art.207 alin.1,3 Cod penal ,cu aplic.art.19 din Legea nr.682/2002,condamnă pe acelaşi inculpat , la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare (fapta din 26.03.2014) . În baza art.13 ind.1 din Legea nr.78/2000, raportat la art.207 alin.1,2 şi 3 Cod penal ,cu aplic.art.41 alin.1 Cod penal şi cu aplic.art.19 din Legea nr.682/2002, condamnă pe acelaşi inculpat , la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase)luni închisoare (fapta din 31.05.2014) . În baza art.38 alin.1 Cod penal raportat la art.39 alin.1 lit.b Cod penal ,în referire la art.10 din Legea nr.187/2012 , Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea ,de 4 (patru ) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte două pedepse, pedeapsa astfel rezultată pentru concursul de infracţiuni, este de 7(şapte) ani şi 20(douăzeci) de zile închisoare. În baza art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012,revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.844/28.10.2010 a Judecătoriei Slatina ,pronunţată în dosar nr.8053/311/2010, modificată prin decizia penală nr.84/12.05.2011 a Tribunalului Olt şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.612/14.03.2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse ,care nu se contopeşte cu pedeapsa de 7 ani şi 20 de zile închisoare din prezenta hotărâre ,ci se adaugă acesteia,pedeapsa astfel rezultată ,este de 7 (şapte)ani ,8 (opt ) luni şi 20 (douăzeci )de zile închisoare. În baza art.43 alin.2 Cod penal şi art.45 alin.2 lit.b Cod penal ,adaugă pedeapsa de 7 ani , 8 luni şi 20 de zile închisoare la pedeapsa de 5 ani şi 3 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a,b,d Cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr.29/22.02.2012 pronunţată de Tribunalul Olt,în dosarul nr.1927 /104/2011,modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.1679/16.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi dispune ca inculpatul ANGHEL FLORIN să execute în total , pedeapsa de 12 (doisprezece ) ani , 11 (unsprezece) luni şi 20 (douăzeci) de zile închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară ,constând în interzicerea exercitării drepturilor prev.de art.66 lit.a,b şi d Cod penal . Pedeapsa principală se execută prin privare de libertate în condiţiile art.60 Cod penal. În baza art.65 Cod penal interzice inculpatului,ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a,b,d Cod penal ,din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art.72 Cod penal,deduce din pedeapsa principală ,perioada executată de la data de 20.05.2014 ,la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.81 din data de 19.05.2014 emis de Tribunalul Olt în baza sentinţei penale nr.29/22.02.2012 pronunţată în dosarul nr.1927 /104/2011 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii ,conform prezentei hotărâri,la rămânerea definitivă a acesteia. Constată că inculpatul Anghel Florin este arestat în altă cauză. 2) În baza art.13 ind.1 din Legea nr.78/2000 raportat la art.207 alin.1 ,2 şi 3 Cod penal ,cu aplic.art.77 lit.a şi d Cod penal şi art.41 alin.1 Cod penal ,condamnă pe inculpatul CONSTANTIN MARIUS la pedeapsa de 4(patru) ani şi 6(şase) luni închisoare. În baza art.43 alin.1 Cod penal,adaugă pedeapsa de 4 ani închisoare la restul rămas neexecutat de 310 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.2418/17.11.2011 a Judecătoriei Piteşti pronunţată în dosar nr.16242/2011,rămasă definitivă prin decizia penală nr.81/R/31.01.2012 a Curţii de Apel Ploieşti şi dispune ca inculpatul CONSTANTIN MARIUS să execute în total ,pedeapsa de 4 (patru )ani ,6 (şase) luni şi 310(trei sute zece )zile închisoare . În baza art.72 alin.1 Cod penal deduce din pedeapsa închisorii ,durata măsurilor reţinerii de la data de 29.05.2014 până la data de 30.05.2024,a arestării preventive de la data de 30.05.2014 până la data de 29.04.2015 şi a arestului la domiciliu de la data de 29.04.2015 până la data de 06.07.2015,când inculpatul a fost pus în libertate sub control judiciar, măsură preventivă luată prin decizia penală nr.105 /P7C/29.04.2015 a Curţii de Apel Constanţa(dosar nr.298/36/2015). Pedeapsa închisorii se execută prin privare de libertate în condiţiile art.60 Cod penal. În baza art.399 alin.1 Cod procedură penală,rap.la art.362 şi art.208 alin.5 Cod procedură penală, menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat prin decizia penală nr.105 /P7C/29.04.2015 a Curţii de Apel Constanţa(dosar nr.298/36/2015), pe o perioadă de 60 de zile,de la data de 29.10.2015 şi până la data de 27.12.2015,inclusiv. 3)În baza art.13 ind.1 din Legea nr.78/2000 raportat la art.207 alin.1 şi 3 Cod penal ,condamnă pe inculpata ANGHEL FĂNICA la pedeapsa de 3 (trei)ani şi 8(opt) luni închisoare . Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 (unu)an închisoare aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr.29 /22.02.2012 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr.1927/104/2011,modificată prin decizia penală nr.331/01.11.2013 a Curţii de Apel Craiova şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.1679/16.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi repune în individualitatea lor cele două pedepse: de 1(unu) an închisoare pentru infracţiunea prev.de art.25 raportat la art.260 alin.1 Cod penal cu aplic.art.29 alin.1 Cod penal şi cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal şi de 3(trei) luni închisoare pentru infracţiunea prev.de art.261 alin.1 Cod penal . În baza art.4 Cod penal,constată că a fost dezincriminată infracţiunea prev.de art.25 raportat la art.260 alin.1 Cod penal 1969 cu aplic.art.29 alin.1 Cod penal 1969,pentru care a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art.38 alin.1 Cod penal raportat la art.39 alin.1 lit.b Cod penal în referire la art.40 alin.1 Cod penal şi art.10 din Legea nr.187/2012, Contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 3 (trei) luni din sentinţa penală nr.29/22.02.2012 a Tribunalului Olt şi aplică pedeapsa cea mai grea ,de 3 (trei) ani şi 8(opt)luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din pedeapsa de 3 luni , pedeapsa astfel rezultată pentru concursul de infracţiuni şi pe care o execută inculpata ANGHEL FĂNICA, este de 3 (trei) ani şi 9(nouă)luni închisoare . În baza art.72 alin.1 şi art.40 alin.3 Cod penal,deduce din durata pedepsei ,perioada executată de la data de 20.05.2014 şi până la data de 27.01.2015,când a fost liberată condiţionat din pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 29/22.02.2012 a Tribunalului Olt. Pedeapsa închisorii se execută prin privare de libertate în condiţiile art.60 Cod penal. 4) În baza art.13ind.1 din Legea nr.78/2000 raportat la art.207 alin.1 ,2 şi 3 Cod penal ,condamnă pe inculpata ANGHEL IZAURA la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare. În baza art.97 Cod penal,anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.83/20.01.2015 a Tribunalului Argeş pronunţată în dosar nr.4634/109/2014 rămasă definitivă prin decizia penală nr.387/A/03.06.2015 a Curţii de Apel Ploieşti . În baza art.38 alin.1 Cod penal raportat la art.39 alin.1 lit.b Cod penal în referire la art.40 alin.1 Cod penal şi art.10 din Legea nr.187/2012, Contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa din sentinţa penală nr.83/20.01.2015 a Tribunalului Argeş şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea ,de 4 (patru) ani închisoare,la care se adaugă un spor de o treime din pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pedeapsa astfel rezultată pentru concursul de infracţiuni şi pe care o execută inculpata ANGHEL IZAURA, este de 4(patru) ani ,5 (cinci) luni şi 10 (zece ) zile închisoare. În baza art.72 alin.1 şi 40 alin.3 Cod penal , deduce din pedeapsă ,durata arestului la domiciliu luată faţă de inculpată de Tribunalul Argeş , de la data de 18.09.2014 şi până la data de 20.01.2015,când măsura a fost revocată prin sentinţa penală nr. 83/20.01.2015 a Tribunalului Argeş . Pedeapsa închisorii se execută prin privare de libertate în condiţiile art.60 Cod penal. În baza art.399 alin.1 Cod procedură penală,rap.la art.362 alin.2 şi art.208 alin.5 Cod procedură penală,menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpată prin încheierea de şedinţă din data de 26.06.2015 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanţa (dosar nr.4886/118/2015), pe o perioadă de 60 de zile,de la data de 29.10.2015 şi până la data 27.12.2015,inclusiv. 5) În baza art.114 rap.la art.115 alin.1pct.1 lit.b Cod penal şi art.118 Cod penal ,aplică inculpatului ANGHEL GRINICĂ - ION - măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii,pe o durată de 6 (şase) luni,pentru infracţiunea prev. de art.13 ind.1 din Legea nr.78/2000 raportat la art.207 alin.1,2 şi 3 Cod penal ,cu aplic.art.77 lit.a şi art.113 Cod penal. Conformart.118 Cod penal,măsura educativă a supravegherii,constă în controlarea şi îndrumarea inculpatului Anghel Grinică -Ion sub coordonarea serviciului de probaţiune ,pentru a asigura participarea la cursuri şcolare sau de formare profesională şi prevenirea desfăşurării unor activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia . În baza art.121 alin.1Cod penal, pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice,inculpatul va respecta următoarele obligaţii: a) să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de formare profesională; b) să nu depăşească limita teritorială a României, fără acordul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt; c) să nu se apropie şi să nu comunice cu partea civilă Băsescu Mircea şi cu martorul Căpăţână Marian , să nu se apropie şi să nu comunice cu membrii de familie ai acestora; Conform art.121 alin.3 Cod penal, supravegherea executării obligaţiilor impuse de instanţă pe durata măsurii educative, se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt. În baza art.121 alin.4 Cod penal, pe durata executării măsurii educative luate, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt are obligaţia să sesizeze instanţa ,dacă: a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea ; b) inculpatul nu respectă condiţiile de executare a măsurii educative sau nu execută, în condiţiile stabilite,obligaţiile ce îi revin; În baza art.122 Cod penal ,dacă pe parcursul executării măsurii educative au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente,instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător ,pentru a asigura inculpatului, şanse mai mari de îndreptare .Când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară,instanţa dispune încetarea unora dintre obligaţiile pe care le-a impus. În baza art.123 alin.1 , alin.2 şi alin.3 Cod penal,atrage atenţia inculpatului,asupra consecinţelor ce decurg din nerespectarea cu rea- credinţă a condiţiilor de executare a măsurii educative ori a obligaţiilor impuse, în sensul că instanţa înlocuieşte măsura educativă luată, cu internarea într-un centru educativ, precum şi asupra consecinţelor ce decurg din săvârşirea unei noi infracţiuni pe durata măsurii educative,în sensul că, instanţa înlocuieşte măsura educativă a supravegherii, cu o măsură educativă privativă de libertate. În baza art.397 Cod procedură penală raportat la art.25 Cod procedură penală,raportat la art.1357 Cod civil ,art.1381 Cod civil şi la art.1382 Cod civil,admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Băsescu Mircea şi obligă inculpaţii la despăgubiri civile daune morale ,după cum urmează:Anghel Florin-3.000 (trei mii) euro echivalent în lei la la data efectuării plăţii ;Anghel Izaura -2.500 (două mii cinci sute )euro echivalent în lei la data efectuării plăţii ;Constantin Marius -1.000 (una mie) euro echivalent în lei la data efectuării plăţii şi Anghel Grinică –Ion-500 (cinci sute) euro echivalent în lei la data efectuării plăţii acesta din urmă în solidar cu părţile responsabile civilmente(părinţi)Anghel Fănica şi Anghel Sandu. Respinge ca nefondate restul pretenţiilor civile reprezentând daune morale. În baza art. 274 alin.1 şi alin.2 Cod procedură penală ,obligă inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat ,după cum urmează:Constantin Marius- 4.700 lei , Anghel Florin-4.400 lei,Anghel Fănica-4.400 lei ,Anghel Izaura-4.700 lei şi Anghel Grinică Ion ,acesta în solidar cu părţile responsabile civilmente (părinţi) Anghel Fănica şi Anghel Sandu -4.700lei(din care 2.500 lei pentru fiecare inculpat,reprezintă cheltuieli ocazionate de faza de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică,astăzi,29.10.2015.“
Sursa foto: puterea.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii