Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:43 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Federaţia SANITAS cere respingerea CETA pentru că nu este un acord bun pentru cetățeni

ro

23 Jun, 2016 13:40 1951 Marime text
Federaţia SANITAS i-a adresat Guvernului o scrisoare deschisă, prin care cere Executivului să se opună ratificării Acordului economic şi comercial UE-Canada (CETA) în cadrul următoarei reuniuni a Consiliului Comercial al Uniunii Europene din 5 iulie.
 

“Sindicatele şi societatea civilă, precum şi numeroase administraţii locale şi regionale din Uniunea Europeană şi Canada şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la CETA şi lipsa unor protecţii adecvate pentru serviciile publice, standardele de muncă şi procesul democratic de luare a deciziilor. Sindicatele şi nu numai sunt preocupate, în primul rând, de faptul că CETA conţine o disociere inadecvată pentru serviciile publice, ceea ce înseamnă că acestea nu vor fi protejate de privatizare. Abordarea listei negative din acord înseamnă că orice serviciu care nu este inclus pe listă în mod explicit va fi expus angajamentelor de liberalizare ale acordului. Acest pericol este mărit prin mecanismele de "clichet" si de "stagnare", care ameninţă să împiedice guvernele viitoare să readucă serviciile publice în proprietate publică”, arată într-un comunicat federaţia.

 
Mai mult decât atât, federaţia arată că CETA conţine Sistemul Curţii de Investiţii (SCI). Cu toate că a fost modificat vechiul sistem ISDS (Soluţionarea diferendelor dintre investitori şi stat), SCI încă mai oferă investitorilor străini instanţe speciale prin care pot da în judecată guvernele pentru reglementările şi politicile pe care le consideră nefavorabile pentru afaceri.
 

“Acest lucru se datorează, în parte, definiţiei largi date de CETA a ceea ce constituie "exproprieri indirecte". Noi credem că existenţa SCI va avea ca rezultat nu numai creşterea costurilor pentru guvernele care vor pune în aplicare schimbările de reglementare, dar va avea, de asemenea, un "efect de răcire" asupra politicii. Acest lucru înseamnă că va fi mai puţin probabil ca guvernele să introducă politici publice cu obiective legitime de protecţie socială sau de protecţie a mediului, de teama declanşării litigiilor costisitoare prin intermediul SCI. Mecanismul de aplicare a SCI în CETA este în contrast puternic cu lipsa unor dispoziţii de aplicare pe care acordul să le ofere lucrătorilor pentru revendicarea drepturilor lor. Prevederile CETA privind protecţia lucrătorilor (şi drepturile legate de mediu) sunt slabe, iar noi nu vedem ca acordul în ansamblul său să contribuie la promovarea de locuri de muncă bune şi salarii decente”, se mai arată în documentul menţionat.

 
Din aceste motive, Federaţia cere Guvernului să nu ratifice CETA, să solicite efectuarea unei evaluări comprehensive a impactului CETA în fiecare stat membru..
 

”Întrucât tot mai multe state membre, autorităţi regionale, sindicate şi grupuri ale societăţii civile îşi exprimă îngrijorarea cu privire la impactul CETA asupra protecţiei sociale, trebuie să fie recunoscute standardele şi drepturile. Vă cerem să solicitaţi respingerea CETA, în interesul cetăţenilor Europei şi al democraţiei în ansamblu”, arată preşedintele Federaţiei Sanitas, Leonard Sorin Bărăscu. 

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii