Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:43 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fermierii epocii online FarmVille, jocul care a acaparat internautii romani

ro

09 Nov, 2009 22:31 4551 Marime text

farm.jpgPlantaţii demne de moşieri post-moderni sunt populate de milioane de utilizatori de Facebook, dintre care câteva sute de români. Hăţişul vieţii urbane are nevoie din când în când de o evadare, fie ea şi virtuală, la ţară.

"Când am intrat prima dată am crezut că o să-mi fac casă şi o să-mi iau pământ să-mi fac o fermă drăguţă, cum n-am eu parte în real life. Dar am văzut că trebuie să munceşti şi în joc pentru asta". Cu gândul acesta a plecat la drum Anca care are de câteva luni o tarla de pământ pixelată pe care o îngrijeşte inclusiv când este la birou.

La mijlocul lunii iunie, compania Zynga, specializată în jocuri web, a scos la lumină ultima creaţie: un joc online unde orice utilizator de Facebook poate să îşi întemeieze propria fermă. Cu sediul în San Francisco, Zynga are un portofoliu bogat de jocuri destinat reţelelor sociale precum Facebook sau MySpace. Publicul mai urban este provocat să-şi construiască propria cafenea virtuală în Café World, joc care are deja peste 21 de milioane de utilizatori. La fel de apreciat este şi Mafia Wars, unde prieteni de pe Facebook se înhăitează pentru tot felul de complicităţi cu arme şi inamici ce trebuie lichidaţi. Cel mai recent produs marca Zynga este FishVille, unde ferma este înlocuită cu un acvariu.

Piesa de rezistenţă rămâne, totuşi, FarmVille, unde "robesc" zi de zi peste 63 de milioane de utilizatori Facebook, aproape de trei ori populaţia României. Măsura freneziei din jurul acestui joc este descrisă pe larg inclusiv de un articol generos în New York Times: Pe bloguri precum FarmVille Freak (al cărui slogan este "Nu mă pot opri din privit recolta"), dar şi pe altele, oamenii împărtăşesc ponturi despre crescutul culturilor sau se plâng de dependenţa pe care o are partenerul de viaţă faţă de joc.

O bloggeriţă anonimă care spunea că este însărcinată scrie: "Eram lihnită de foame iar el îmi zicea să mai aştept câteva minute ca să-şi poată creşte zmeura. Am aşteptat pur şi simplu în maşină după el ca să-i crească nenorocita de zmeură". FarmVille a devenit cea mai populară aplicaţie din istoria Facebook, iar potrivit Zynga 22 de milioane de utilizatori intră el puţin o dată pe zi în joc.

Jocul are reguli simple la început, dar se ramifică pe măsura orelor petrecute în câmpul muncii din FarmVille. Ţi se dă nişte pământ şi nişte seminţe ce pot fi plantate, crescute şi apoi vândute ca produse finale contra unor monede virtuale. Pe măsură ce aduni bani, poţi cumpăra tot felul de lucruri, de la banale seminte de dovleac, până la unele extravagante precum elefanţi sau flamingo. Jucătorii mai nerăbdători pot folosi inclusiv cărţi de credit sau conturi de PayPal pentru a cumpăra şi mai multe monede virtuale. O anchetă recentă, semnată de Michael Arrington de la Tech Crunch, arată inclusiv că jocul îi încureajează făţiş pe minori să scoată bani din buzunar pentru o fermă mai arătoasă.

Anca nu face excepţie de la mania FarmVille: "Încet-încet, mi-am pus pământ, l-am cultivat, am avut vecini, am început să primesc animale şi alte cadouri. Am intrat constant, în timpul prânzului, când nu mai eram în stare să mă concentrez la altceva şi câte o oră-două seara". Încearcă să îşi limiteze, totuşi dependenţa şi să-şi ţină pornirile de moşier în frâu: "Nu mă stresez să ajung la un mega-nivel, ci să apuc să îmi culeg recoltele la timp. Am colegi care m-au depăşit de mult pentru că intră mult mai des. În Farmville nu te baţi cu nimeni şi nu te înhăitezi cu nimeni să baţi pe cineva, să cucereşti ceva, petreci mai mult timp cu tine decât cu vecinii, şi daca te baţi pentru ceva atunci ăla poate să fie de exemplu prestigiu".

Jocul a făcut-o folositoare pentru prieteni de Facebook pe care nu-i mai văzuse pe viu de vreme îndelungată: "Îmi scriu sau mă sună, deşi vorbim de trei ori pe an în rest, să îmi ceară cadouri sau sa-i accept vecini". Anca poate face inclusiv un inventar al celor care îi sunt vecini pe FarmVille: "Sunt foarte mulţi oameni din industria online care joacă, mulţi din PR, inclusiv de pe conturile firmelor pe care le manageriază. Nu cred că e companie în care să nu fie doi la ţigară sau în pauza de masă care să nu voească măcar o dată de Farmville".



Vecinii virtuali de fermă ai Ancăi pot fi uneori chiar mai de nădejde decât cei din viaţa reală: "Când am fost în Deltă, m-au sunat 3 prieteni să-mi spună că mi-au alungat vulpile şi ciorile din Farmville şi că am de cules nu ştiu ce. Când m-am dus la Geneva, m-am asigurat dinainte că n-am plantat nimic să n-am de adunat uscături când mă întorc".

Mai recent intrată în FarmVille este cea care poartă pe Facebook apelativul Urban Delice: "Joc de vreo două săptămâni. Îmi place că te pune să te gândeşti şi să fii un mic manager virtual. Îţi dă cumva senzaţia că eşti folositor". Recunoaşte că dependenţa e aproape, mai ales "când ştii că trebuie să ai grijă de vinete sau de căpşuni care se pot strica foarte repede dacă nu le culegi cam stai logat şi eşti cu ochii în patru".

Philip Tan, director în cadrul Singapore-M.I.T. Gambit Game Lab, explică pentru New York Times motivul pentru care FarmVille a devenit un jos atât de popular: "Întreg conceptul de M-am săturat de această viaţă modernă şi urbană şi aş vrea să cresc legume şi fructe este foarte terapeutic".

Sursa: realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Loredana 23 May, 2010 02:08 buna...am si eu o intrebare...daca stie cineva cum fac sa imi activez din nou jocul framville pe fecbook...pt ca am primit un cadou in joc am dat accept si acuma nu mai imi intra il jocu.
  • alexandru 22 Mar, 2010 10:53 de curand am constituit pe facebook 'grupul celor care nu mai joaca farmville' GATA CU SUTELE DE CLICKURI PENTRU NIMIC!!!