„Fetiţe“ prinse în fapt de poliţişti
„Fetiţe“ prinse în fapt de poliţiştiPoliţiştii Formaţiunii de Investigaţii Criminale din Cernavodă, în colaborare cu lucrători din cadrul Poliţiei de Frontieră Cernavodă, au organizat, în aseară, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor de „Prostituţie şi Proxenetism". Cu această ocazie s-a acţionat pe autostrada Cernavodă - Bucureşti, în zona km 160, au prins, în flagrant, două tinere în timp ce întreţineau raporturi sexuale orale cu doi bărbaţi. Fetelor li s-au întocmit dosare penale, fiind cercetate în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie. În timpul acţiunii, în zonă, a mai fost depistată o minoră, din Cernavodă, care atrăgea conducătorii auto în vederea întreţinerii cu aceştia de raporturi sexuale contra cost, aceasta fiind sancţionată contravenţional.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp