Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:11 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Flagrant prin curierat Surse - un agent de la Transporturi Maritime, reţinut pentru presupuse fapte de corupţie

ro

13 Aug, 2015 09:29 3384 Marime text
Un agent al Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, cercetat pentru presupuse fapte de corupţie.

Surse apropiate anchetei spun că poliţistul se numeşte Abduraman Deria, are 33 de ani, din Medgidia, şi lucra în Portul Agigea. Sursele mai spun că poliţistul ar fi oprit zilele trecute, pentru un control de rutină, un autotren încărcat cu cerereale. În timpul verificărilor, poliţistul ar fi constatat că licenţa firmei care deţinea autocamionul ar fi fost expirată. Atunci, spun sursele mai sus precizate, poliţistul i-ar fi cerut şoferului suma 1000 de lei. La scurt timp, poliţistul ar fi revenit şi ar fi pretins un telefon mobil de ultimă generaţie, pentru a nu amenda firma, cu sediul în Bacău.

Ulterior, reprezentatul firmei i-ar fi trimis telefonul (un Samsung) poliţistului prin curierat. În spatele celui care a livrat telefonul se aflau procurorii, care ar fi găsit telefonul în casă. 

Aseară, judecătorul Lucian Lică, din Tribunalul Constanţa, a dispus arestarea la domiciliu a poliţistului, pe o perioadă de 30 zile începând de la data de 12.08.2015 şi până la data de 10 .09.2015, inclusiv.

Minuta Tribunalului Constanţa

„Solutia pe scurt: În baza art. 219 c.p.p. ; Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. În baza art.202 al.4 lit.d c.pr.pen.rap.la art.218 c.pr.pen.; Dispune luarea faţă de inculpatul ABDURAMAN DERIA a măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 zile începând de la data de 12.08.2015 şi până la data de 10 .09.2015 , inclusiv. În baza art. 221 al. 1 C. pr. pen. ; Impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul din Municipiul Medgidia, (....) judeţul Constanţa , fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 al. (2) C. pr. Pen; Pe durata măsurii preventive a arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi , cameră preliminară sau a instanţei de judecată sau în faţa organelor de urmărire penală ori de câte ori este chemată; b) să nu comunice cu martorii din dosar sau denunţătorul. În baza art. 221al. 4 c.pr.pen; Atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii preventive sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art.275 al.3 c.pr.pen; Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi 12.08.2015“  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii