Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:00 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Meciul secolului Floyd Mayweather îl bate la puncte pe Manny Pacquiao (video)

ro

03 May, 2015 08:34 2450 Marime text
 
Floyd Mayweather l-a învins la puncte pe Manny Pacquiao, astăzi dimineaţă, la MGM Grand Arena din Las Vegas, într-un meci la categoria supermijlocie.

Floyd Mayweather, în vârstă de 37 de ani, este neînvins acum în 48 de meciuri, iar Manny Pacquiao, în vârstă de 36 de ani, are 57 de victorii şi şase înfrângeri în 65 de partide. Mayweather deţine centurile WBC şi WBA la categoria semimijlocie, iar acum va avea şi centura WBO, care era deţinută de Pacquiao.

Meciul a fost arbitrat de americanul Kenny Bayless. Arbitri-judecători au fost Bert Clements, Dave Moretti şi Glenn Feldman.

Cei trei arbitri-judecători i-au acordat victoria lui Mayweather în unanimitate: 118-110, 116-112 şi 116-112.

Meciul de box Floyd Mayweather - Manny Pacquiao a beneficiat de cea mai mare bursă din istorie, 300 de milioane de dolari (274 de milioane de euro), care va fi împărţită în proporţie de 60 la sută pentru Mayweather (180 de milioane de dolari - 164 de milioane de euro) şi restul pentru Pacquiao (120 de milioane de dolari - 109 milioane de euro). Cu cele 180 de milioane de dolari pe care le va primi, Mayweather va deveni, potrivit Forbes, sportivul cu cele mai mari câştiguri într-un an, depăşindu-l pe Tiger Woods, care în 2009 a obţinut 112 milioane de euro.

La partidă au asistat numeroase personalităţi din lumea artistică sau a sportului precum Andre Agassi, Steffi Graf, Magic Johnson, Evander Holyfield, Tom Brady, Paris Hilton, Adrien Brody, Sting, Jake Gyllenhaal, Denzel Washington, Bradley Cooper, Liv Schreiber, Mark Wahlberg, Drew Barrymore, Beyonce sau Robert De Niro. De asemenea, la meci a fost prezent şi pugilistul român Lucian Bute.

Potrivit analiştilor, „meciul secolului" va fi cel mai de succes eveniment sportiv din istorie. Impactul financiar total este imposibil de anticipat, la cele 500 de milioane de dolari (456 de milioane de euro) aşteptate din bilete, publicitate, drepturi TV, merchandising, adăugându-se veniturile ce vor fi aduse oraşului Las Vagas, caselor de pariuri etc.






Sursa: boxingnewsonline.net
Sursa video: YouTube
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii